Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În această perioadă a anului multe păsări au pui deja și se grăbesc să îi crească pentru a putea pleca la toamnă în migrație.
Un grup aparte este format din păsările de mici dimensiuni, pe care le vedem foarte greu deoarece se aseamănă destul de mult cu peisajul, stând ascunse în copaci. Pentru cei care sunt cunoscători sunt ușor de recunoscut după tril. Puteți să le vedeți sau măcar să le auziți și să vă delectați cu trilul lor dacă, în graba zilnică, încercați să vă destresați câteva minute cu trilul lor, chiar dacă nu le veți recunoaște ca specii. Pentru luna iunie, colegii de la Societatea Ornitologică Română a ales muscarii.
Familia/Genul: Muscarii sunt păsări de talie mică, cu un colorit bazat pe alb, negru, gri și maro, singura pată de culoare fiind portocaliul de pe gușa și pieptul masculului de muscar mic. Păsările se simt la ele acasă în coronamentul arborilor, de aceea sunt mai greu de observat și mai ușor de auzit. După cum le spune numele, se hrănesc în special cu insecte, pe care le capturează mai ales în zbor, dar și de pe sol sau de pe frunze, de regulă prin lansarea într-un zbor acrobatic de pe un suport fix. Ciocul e adaptat tipului de hrană, fiind ascuțit și lat la bază, permițând deschiderea largă a gurii.
Muscarii fac parte din familia Muscicapidae. Este una numeroasă, cu peste 350 de specii, împărțite în peste 50 de genuri. Muscarii cuibăritori la noi, de altfel aceleași specii întâlnite în Europa, sunt încadrați în două genuri: Muscicapa, cu muscarul sur (M. striata) ca unic reprezentant, și Ficedula, care numără patru reprezentanți – muscarul gulerat (F. albicollis), muscarul semigulerat (F. semitorquata), muscarul mic (F. parva) și muscarul negru (F. hypoleuca).
Unde le vezi: Doar trei dintre speciile de muscari au o distribuție largă, fiind întâlnite în special în zone forestiere sau similare, cum ar fi păduri, zăvoaie, parcuri mari cu aspect natural. Muscarul sur preferă pădurile mai deschise, lizierele și zăvoaiele. Muscarul gulerat și cel mic sunt răspândiți în arborete mature, apropiate de aspectul natural. Guleratul preferă făgetele și e prezent în zonele de deal și submontane, pe când cel mic e răspândit din Delta Dunării până în zonele submontane.
Muscarul semigulerat și muscarul negru au o răspândire mult mai redusă și cuibăresc izolat, primul în sudul Munteniei, iar ultimul în Moldova.
În migrație, muscarii pot fi văzuți pe întreg teritoriul țării, mai puțin cel semigulerat, ce poate fi observat doar în sud și sud-est.
Hrană: Muscarii sunt insectivori, prezentând adaptările de care aminteam, cioc ascuțit și larg la bază, pentru o deschidere cât mai mare. Consumă și alte nevertebrate, păianjeni, viermi, melci mici, și ocazional adaugă în meniu și material vegetal, în special fructe mici, muguri sau semințe.
Cuibărit: Muscarii cuibăresc în arbori maturi sau bătrâni, folosind pentru amplasarea cuiburilor cavitățile existente, cel mai adesea scorburi abandonate, excavate de ciocănitori. De aceea, prezența acestor tipuri de arbori este necesară pentru conservarea speciilor de muscari. Cuibul e de obicei o cupă din materiale vegetale, construit fie de femelă, fie de ambii parteneri, în care femela depune ouăle, o singură pontă sau două, în funcție de specie. Unele specii ocupă cu succes și scorburi artificiale.
Migrație: Muscarii sunt păsări migratoare de distanță lungă, majoritatea iernând în Africa, la sud de Sahara. Excepție face muscarul mic, care migrează spre sud-est și nu spre sud, iernând în zona Indiei. Este una din puținele specii de la noi cu această particularitate. Păsările sosesc primăvara destul de târziu, în aprilie, și pleacă înapoi spre locurile de iernare devreme, încă de la sfârșitul verii – începutul toamnei.
Specii reprezentative: Muscar sur (Muscicapa striata), Muscar gulerat (Ficedula albicollis), Muscar mic (Ficedula parva), Muscar semigulerat (Ficedula semitorquata).
Considerente privind conservarea: Principalele probleme cu care se confruntă aceste păsări sunt cele generate de exploatarea arborilor maturi și bătrâni, fie prin exploatarea forestieră completă, fie prin extragere continuă a acestora. Fiind preponderent insectivori, sunt sensibili la folosirea insecticidelor, care le reduc sursa trofică, fapt valabil inclusiv în zonele deschise, folosite în migrație. Migrația este un aspect important al conservării acestor păsări. Toate speciile sunt migratoare de distanță lungă, astfel ele sunt vulnerabile la pericolele specifice migrației, precum lipsa hranei din cauza secetelor extinse din Sahel, problemele apărute pe culoarul de migrație, dar și competiția puternică din partea păsărilor sedentare, care deja ocupă teritoriile cele mai bune pentru cuibărit pe când muscarii sosesc, târziu, din zonele de iernare.
Sursa de informare:
