Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În lumea satelor mai ales, unele specii de păsări au o semnificație mai deosebită și nu în sensul bun al cuvântului, mai ales corvidele și bufnițele. Și acest lucru nu este o noutate, vine din vremuri străvechi, când încă oamenii nu aveau cunoștințe temeinice despre lumea în care trăiau și nu își puteau explica întâmplările cotidiene și fenomenele naturale decât apelând la mitologie și superstiții.
Pentru început luăm de exemplu corbul. Este prezent în mai toate mitologiile lumii, ca pasăre paradox: era venerată pentru inteligența și puterile ei „magice”, dar temută și urâtă ca aducător de prevestiri sau vești rele, de război sau chiar moarte. Nu l-a ajutat deloc nici cântecul perceput ca strident, disonant (greu de crezut că împarte același ordin cu privighetorile și silviile), nici prezența pe câmpurile de luptă, unde se hrănea din cadavrele luptătorilor căzuți. A fost văzut ca întruparea multor suflete pierdute, ba chiar a Diavolului. În consecință, a fost persecutat de-a lungul timpului, lucru care încă se întâmplă corvidelor în multe locuri.
Dar asta nu ne-a oprit să îi atribuim puteri și calități extraordinare în culturile noastre. L-a însoțit pe Odin, sub forma unei perechi de corbi – Huginn și Muninn – care culegea pentru el informațiile din regat, dar a însoțit, anunțat sau transportat și alte zeități ale omenirii, precum și sufletele morților în lumea de dincolo. Corbul e cel care a creat lumea indienilor din Pacificul de Nord-Vest. Tot el era, în unele părți ale Europei, în posesia unor pietre magice, care fie vindecau diferite dizabilități, fie dezvăluiau secretele strămoșilor.
Însă nu e de mirare că l-am „înzestrat” cu atâtea calități, în realitate corbul este o pasăre remarcabilă. Este posesorul unei siluete impozante, pusă în evidență de penajul negru cu reflexe metalice verzui și albăstrui, cu un cioc masiv, vizibil și în zbor. Pentru că erau adesea văzuți doi corbi zburând maiestuos la înălțime, oamenii au presupus că sunt păsări fidele, fapt întărit de observațiile și cunoștințele ulterioare. Și curtarea este senzațională, cei doi parteneri executând un dans aerian sincron demn de concursurile de profil. Dar cel mai impresionant lucru la aceste păsări este inteligența, o caracteristică pe care o consideram până nu de mult un atribut exclusiv uman. Având un creier mare raportat la greutatea corporală, ciorile sunt printre cele mai inteligente viețuitoare și în consecință pot face lucruri senzaționale. Pot face raționamente simple, au descoperit și folosit cu succes legătura cauză–efect, folosesc unelte pentru a ajunge mai ușor la hrană. Sunt păsări sociale cărora le plac compania și joaca. Poate cea mai fascinantă capacitate cognitivă pentru noi este memoria, faptul că pot imita sunete, inclusiv cele produse de oameni.
Deci nu este chiar o surpriză faptul că a fost un apreciat animal de companie, când acest lucru era încă legal. I-a influențat pe Charles Dickens, J.R.R.Tolkien, George R.R. Martin și pe Edgar Allan Poe în scrierea operele lor, dacă e să ne limităm la exemple cunoscute de mai toată lumea. Și-a împrumutat imaginea unor steme și blazoane nobiliare – Corvineștii (Hunyadi) fiind unul dintre beneficiari. Mai mult chiar, una dintre cele mai valoroase biblioteci din perioada renascentistă, cea a marelui rege Matei Corvin, a fost numită „Bibliotheca Corviniana”.
Am putea spune oare că admirația și ura față de aceste păsări ne vin din aceeași cauză: le percepem ca pe niște competitori, cărora măcar avem decența de a le recunoaște calitățile? Se prea poate. Fiind păsări fără mulți prădători naturali, care trăiesc mult și își folosesc experiența, care profită de orice oportunitate apărută, ciorile sunt un grup de succes, cu care ne intersectăm mai mult decât cu alte zburătoare. Cert este că suntem clar în competiție pentru spațiu și hrană cu aceste păsări, iar faptul că se adaptează mereu și nu le putem supune ușor, ne alimentează resentimentele, nemeritat am spune.
Bufnițele au avut parte și ele de aceeași apreciere dualistă din partea noastră. Vom lua ca „studiu de caz” și din acest grup un reprezentant mai cunoscut. Cucuveaua era considerată de către vechii greci însoțitoarea zeiței înțelepciunii Athena, fiind adesea reprezentată alături de aceasta sau chiar înlocuind-o în iconografie. Atributul de înțelepciune se pare că se datorează fizionomiei cucuvelei. Aceasta, ca toate bufnițele, are un cap mare, rotund, cu ochi mari, situați în același plan. Aparent, faptul că seamănă oarecum cu noi, ne-a făcut să o apreciem și să o considerăm o pasăre inteligentă. Dar și misterioasă, dat fiind faptul că este activă noaptea. Și de aici, percepția generală cum că pasărea este aducătoare de vești rele sau vestitoare a morții în majoritatea mitologiilor.
Acum știm că asocierea cu moartea se datora faptului că oamenii nu au corelat corect toate informațiile despre cucuvea. Informații au fost, deoarece este o specie care a trăit și încă trăiește în apropierea așezărilor noastre. Dar fiind activă noaptea, în trecut era văzută mai ales de persoanele care îngrijeau bolnavi sau privegheau morții, pasărea fiind atrasă de insectele care zburau în jurul lumânărilor. Astfel asocierea cu moartea a venit firesc. Specii nocturne, mai greu de observat, și în consecință de înțeles, au fost persecutate încă din vechime.
Au fost vânate din teamă, sunt încă victime ale comerțului ilegal datorat magiei negre bazate pe superstiții și tabuuri mai ales în Asia sau sunt ținute în captivitate ca păsări de companie. Dar au fost și oameni care au realizat serviciul uriaș pe care aceste consumatoare fervente de rozătoare și insecte ni-l fac. Doar că și aici am răspuns nu foarte bine, otrăvindu-le sursa de hrană, pentru a obține mai ușor hrana noastră.
Acum, când înțelegem mult mai bine procesele care guvernează lumea noastră, e cazul să renunțăm la superstiții și jumătăți de adevăr, să nu mai transmitem copiilor noștri temeri ancestrale nefondate, să încetăm să facem rău altor viețuitoare din inerție, din lipsă de informații sau de implicare.
Păsările, ca de altfel multe alte elemente din lume naturală din care facem intrinsec parte, sunt mesageri care adesea ne aduc vești neplăcute, dar de cele mai multe ori noi suntem cei care determină gravitatea acestor vești. Un stol de ciori de semănătură deasupra orașelor noastre ne spune că le-am lăsat fără locurile de cuibărit și înnoptat din afara localităților și că am neglijat administrarea resturilor noastre menajere. Dar mesagerul nu este vinovat nici pentru aceste fapte ale noastre, nici pentru că evoluția l-a echipat cu inteligență, memorie și adaptabilitate, caracteristici care îl ajută să supraviețuiască sau chiar să prospere.
Sursa de informare:
https://www.sor.ro/unele-pasari-merita-un-renume-mai-bun/
