Păsări din România (XIX)

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Voi continua să vă prezint în acest articol trei specii de păsări ce fac parte din grupul prundărașilor. Cele trei specii prezentate astăzi sunt: prundăraș gulerat mare (Charadrius hiaticula), prundăraș gulerat mic (Charadrius dubius) și prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus).

Prundăraș gulerat mare (Charadrius hiaticula) - Este o specie de pasăre limicolă de talie mică. Adulții au picioarele portocalii, ciocul cu baza portocalie și vârful negru, penajul fiind relativ complex, gri-maroniu pe partea dorsală, alb pe partea ventrală, cu un guler complet de culoare neagră și mască neagră cu pată albă în frunte. Specia prezintă dimorfism sexual puțin accentuat, nuanțele de negru fiind mult mai închise la mascul și cu tentă maronie la femelă. În zbor, prezintă pe aripile negre câte o dungă albă. Lungimea corpului este de 17 - 19,5 cm, iar greutatea este de 42 - 78 grame.

Etimologia denumirii știintifice: Numele genului provine din cuvântul grecesc kharadrios - pasăre care se găsește în canioane sau pe malul apelor. Numele speciei are înțeles similar și provine din cuvântul latin hiatus - despicătură, vâlcea și cola/colere - a locui.

Distribuție: Specia cuibărește în nordul Europei, în toată fâșia nordică a Asiei, Groenlanda și nord-estul Canadei. Unele populații din vestul și nord-vestul Europei (în special cele de pe coastă) sunt sedentare, restul sunt migratoare. Iernează în vestul și sudul Europei, Africa, sudul și sud-vestul Asiei.

Fenologie: Nu cuibărește în România, dar apare în perioadele de migrație din primăvară și toamnă. Uneori poate fi văzut și iarna, atunci când zonele umede nu sunt înghețate.
Habitate: Cuibărește în zonele de coastă, cu plaje nisipoase sau cu pietriș, mlaștini, estuare, ocazional pe malurile râurilor și lacurilor sau în cadrul terenurilor agricole inundate. În migrație este întâlnită în România pe marginea habitatelor acvatice (lacuri, margini de râu), unde găsește suprafețe potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de mică adâncime.

Hrană: Este o specie carnivoră, consumă nevertebrate (crustacee mici, moluște, viermi, râme și insecte) din zonele mâloase aflate la marginea habitatelor acvatice. Uneori lovește mâlul rapid cu picioarele, strategie utilizată pentru a face prada vizibilă și ușor de capturat. Se hrănește deseori în grupuri, uneori împreună cu alte specii de păsări limicole.

Reproducere: Perioade de cuibărire începe în aprilie și se sfârșește în iulie, dar aceasta variază în funcție de clima zonelor de cuibărire. Depune 2-3 ponte anual, formate din 3 - 4 ouă care sunt clocite de ambii părinți pentru o perioadă de 21 - 27 de zile. Puii părăsesc cuibul după aproximativ 24 de zile, fiind independenți imediat. Specia este monogamă pe parcursul unui sezon. Cuibăresc solitar, uneori în vecinătatea altor specii de păsări limicole mai mari, pentru protecție.

Amenințări și măsuri de conservare: Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de managementul zonelor umede: lucrările de drenaj, lucrările de amenajare ale cursurilor de apă, poluarea zonelor umede și schimbarea utilizării terenurilor.
O altă amenințare importantă este rata mare de prădare cauzată de nurca americană (Neovison vison), mai ales în zonele de cuibărire din jurul Mării Baltice.

Prundăraș gulerat mic (Charadrius dubius) - Specie de coasta, poate fi gasită pe țărmuri intinse și nisipoase, pe malul apelor curgatoare, încete, sau pe malul lacurilor, dar și în mlaștini, în timpul migrației. Adulții au părțile superioare maronii, cu abdomen și piept alb și cu o bandă neagră peste piept. Fața este albă cu o scufie maronie, masca neagră pe ochi, cerc galben pe ochi și ciocul negru. Picioarele și degetele au culoarea cărnii. Are o lungime a corpului de 15-18 cm, anvergura de 32-35 cm, masa corporală medie de 40 g. Masculul și femela seamană foarte bine. Se hrănesc cu insecte, păianjeni, viermi și alte nevertebrate. în libertate, durata medie de viață este de patru ani.

Localizare și comportament: Vizitator de vară în majoritatea Europei, iernează în Africa mediteraneeană și centrală, la sud de Sahara. Părăsește locurile de cuibărit între iulie și septembrie, dar revine în luna martie. Se hrănește în timpul zilei, în zonele mlăștinoase și ocazional în ape mici. La doi ani atinge maturitatea sexuală. Specia este monogamă pentru sezonul de împerechere și uneori legăturile durează câțiva ani. La întoarcerea pe teritoriile de cuibărire, masculii creeaza mici cuiburi pe pământ, iar în timp ce își curtează partenera se apleacă în fața ei și își răsfiră penele. Femela decide ce cuib va folosi. Perechile se întorc la același cuib an de an, cuibăresc în perechi, solitare sau în grupuri restrânse, își apară teritoriul cu agresivitate.

Populație: Populația care cuibărește în Europa este mare, 110.000 – 240.000 de perechi. Specia a cunoscut un declin în mai multe țări între 1990 si 2000, dar populația cheie a rămas stabilă în tot acest timp.

Reproducere: Împerecherea are loc în perioada aprilie-iunie. Ambii părinți clocesc trei-cinci ouă, de 30x22 mm mărime, timp de 24-25 de zile. Uneori ambii părinți, alteori unul singur, au grijă de pui până când își iau zborul, la 25-27 de zile după eclozare. Perechile scot unul sau doua rânduri de pui pe an.

Amenințări și măsuri de conservare: Mare parte a zonelor umede folosite de păsări ca habitat se află sub amenințările poluării, drenajului și a dezvoltării. Specia a beneficiat totuși de lucrările făcute de oameni, precum rezervoare de apă și balastiere.

Prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus) - Prundărașul de sărătură este o specie caracteristică zonelor deschise de țărmuri nisipoase și a malurilor lacurilor sărate sau salmastre. Lungimea corpului este de 15-17 cm și are o greutate de 38-48 g. Anvergura aripilor este de circa 32-35 cm. Cu dimensiuni apropiate de cele ale unei ciocârlii, are un penaj maro pe spate și alb pe abdomen. Picioarele sunt închise la culoare și pe laturile pieptului are doar două pete negre și nu întreg gulerul, spre deosebire de rudele sale prundărașul gulerat mare (Charadrius hiaticula) și prundărașul gulerat mic (Charadrius dubius). La mascul, semnele caracteristice de pe cap sunt negre, iar la femelă maro. Se hrănește cu insecte și larvele acestora, crustacee și moluște.

Etimologia denumirii știintifice: Numele de gen derivă de la latinescul kharadrios – pasăre ce trăiește pe văile râurilor. Numele de specie alexandrinus – din Alexandria se referă la prezența sa în acea zonă.

Localizare și comportament: Este o specie care cuibărește în vestul și sud-estul continentului european și iernează inclusiv în sudul Europei. Atinge maturitatea sexuală după primul an. Ambele sexe participă la apărarea teritoriului. Cuibărește de cele mai multe ori în colonii împrăștiate. Cuibul amplasat într-o adâncitură a solului este căptușit cu vegetație. În caz de pericol, când cuibul este amplasat pe sol nisipos este acoperit cu nisip. Poate scoate două sau uneori chiar trei serii de pui într-un sezon. Iernează în sudul Europei și nordul Africii. Longevitatea cunoscută este de 18 ani.

Populație: Populația europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 22.000-35.000 de perechi. A scăzut între 1970-1990, iar această tendință s-a păstrat și în perioada 1990 - 2000. În România, populația estimată este de 400 - 700 de perechi. Cele mai mari efective cuibăritoare sunt în Turcia, Spania și Ucraina. Iernează în Italia și Grecia.

Reproducere: Sosește din cartierele de iernare la începutul lunii aprilie. Femela depune în mod obișnuit trei ouă, de la sfârșitul lunii aprilie și până în iunie, cu o dimensiune medie de 32,2 x 23,6 și o greutate medie de 9 g. Incubația durează 22-28 de zile și este asigurată de ambii parteneri. La câteva ore de la eclozare puii părăsesc cuibul, însă continuă să fie hrăniți de părinți. Puii devin zburători la 25-33 de zile.

Amenințări și măsuri de conservare: Degradarea habitatelor, creșterea deranjului și urbanizarea sunt principalele pericole ce afectează specia. Asigurarea de zone tampon în jurul lacurilor sărate sau salmastre și o planificare a expansiunii urbane în concordanță cu cerințele ecologice ale speciilor caracteristice este necesară.