Păsări din România (X)

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

În continuarea articolului de săptămâna trecută, astăzi vă voi prezenta alte trei specii deosebite de păsări, fotografiate de mine în deplasările efectuate în județul nostru: stârcul galben (Ardeola ralloides), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax) și țigănușul (Plegadis falcinellus).

Dintre cele trei specii sus menționate, două dintre ele pot fi observate pe foarte multe bălți, dar și pe canale de irigații și lacuri sărate: este vorba despre stârcul galben și stârcul de noapte. țigănușul poate fi observat foarte rar, fiind o specie mult mai retrasă decât celelalte două. Cele trei specii sus menționate cuibăresc în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, dar posibil să existe și alte locuri de care eu încă nu am aflat.

Stârc galben (Ardeola ralloides) - Este o specie de stârc de talie mai mică. Nu există dimorfism sexual, atât femela cât și masculul având penajul nupțial în colorit caracteristic cu nuanțe gălbui, deschis pe piept și flancuri și închis pe spate.

Specia cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar în perioada de cuibărit. Sosește începând cu luna aprilie și pleacă înapoi în cartierele de iernare de obicei în a doua parte a lunii septembrie.

Specia este legată de habitatele acvatice naturale, întinse, cu vegetație bogată în care își amplasează coloniile și cu zone mlăștinoase întinse, pentru hrănire. în România cuibărește în zonele joase, de câmpie, în special în regiunile extracarpatice. De departe cea mai abundentă populație cuibărește în Delta Dunării, apoi în zonele umede din Bărăgan, de-a lungul râurilor mari, în Câmpia de vest și estul Moldovei. în interiorul arcului carpatic cuibărește în doar câteva locuri.

Este o specie carnivoră, hrănindu-se în special nevertebrate acvatice: larve, amfibieni, moluște sau pești de talie mică. Ocazional vânează și în habitate periferice zonelor umede, în special ortoptere sau gândaci.
Este una din puținele specii de stârci migratoare pe distanță lungă, iernând la sud de Sahara. Migrează foarte dispersat, în fronturi largi.

în România, estimările arată o populație de aproximativ 2 500 - 5 550 de perechi cuibăritoare. Deocamdată, datorită unui teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată cu ”Risc scăzut”. Tendința populațională este deocamdată neclară.

Stârc de noapte (Nycticorax nycticorax) - Este o specie de stârc medie. Nu există dimorfism sexual, atât femela cât și masculul având colorit negru pe cap și spate și gri pe aripi.

Este una dintre speciile de stârci cu cea mai largă răspândire pe glob, fiind întâlnită pe toate continentele, cu excepția Australiei și Antarcticii. în Europa ajunge până în nordul Germaniei și al Poloniei. în România cuibărește în special în zonele joase extracarpatice (în interiorul arcului Carpatic numărul coloniilor este mai redus), Delta Dunării și sistemul lagunar fiind cele mai importante zone.

Specia este prezentă la noi doar în perioada de cuibărit. Sosește începând cu luna martie și pleacă înapoi în cartierele de iernare de obicei în a doua parte a lunii septembrie - începutul lunii octombrie.
Specia este legată de habitatele acvatice naturale, întinse, cu vegetație bogată în care își amplasează coloniile și cu zone mlăștinoase întinse, pentru hrănire.

Este o specie carnivoră oportunistă, hrănindu-se cu o gamă foarte largă de organisme acvatice sau din zone mlăștinoase, în special pești de talie mică, larve, amfibieni, moluște sau reptile. Ocazional vânează și în habitate periferice zonelor umede, în special ortoptere, gândaci, lipitori, micromamifere sau chiar alte specii de păsări de talie mică.

în România, estimările arată o populație de aproximativ 4 000 - 8 000 de perechi cuibăritoare. Deocamdată, datorită unui teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată cu ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată descrescătoare, deși la nivel mondial se consideră a fi stabilă. în România tendința populațională este necunoscută.

țigănuș (Plegadis falcinellus) - Este o specie de pasăre de talie medie. Sexele au colorit identic. Penajul este închis la culoare, în general negru, însă penele au un reflex metalic în lumină directă. în penaj de vara, penele de pe spate, gât și abdomen au nuanțe cărămiziu-maroniu închis. Ciocul este lung și curbat în jos.

Specia are o distribuție foarte largă, fiind prezentă pe toate continentele (cu excepția Antarcticii). în Europa cuibărește fragmentat în jumătatea sudică a continentului. Exemplarele care cuibăresc în Europa, iernează în Africa (zona Nilului și Africa la sud de Sahara).

Cuibărește în România, fiind migrator. Sosește devreme, începând cu sfârșitul lui martie și pleacă înspre sudul continentului și Africa (unde iernează) toamna (unele exemplare rămân până mai târziu, plecând în octombrie, uneori chiar noiembrie).

Specia preferă pentru cuibărire zonele umede cu apă dulce sau salmastră puțin adâncă, cum sunt lacurile, luncile râurilor, zonele inundabile, estuarele, lagunele etc., cu vegetație înaltă (stuf) sau arbori și tufe (pentru amplasarea cuiburilor). în timpul migrației poate fi văzut hrănindu-se la marginea habitatelor acvatice, unde exista apă de mică adâncime cu fund mâlos.

Se hrănește cu nevertebrate asociate habitatelor acvatice (insecte adulte sau larve, viermi, moluște etc), pe care le extrage din mâl cu ajutorul ciocului lung. Consumă și animale mai mari (amfibieni, șopârle, șerpi sau pui de păsări), adesea și din zonele adiacente bazinelor acvatice.

în România, estimările arată o populație de aproximativ 2 000 - 3 000 de perechi cuibăritoare. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată cu ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată descrescătoare. în România tendința este deocamdată necunoscută.