Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Societatea Ornitologică Române a instiuit pentru iubitorii de păsări o rubrică denumită ”Pasărea lunii”, iar pentru luna februarie a venit rândul ferestrașilor.
Ferestrașii sunt specii mai rar întâlnite în zona județului nostru, pot fi întâlniți cel mai des iarna dar și în restul anului în foarte puține locuri din țara noastră; migrează către locurile de cuibărire atunci când vine primăvara; sunt specii preponderent ihtiofage, adică se hrănesc în principal cu pește.
În Europa putem întâlni trei specii și anume: ferestraș mic, ferestraș mare și ferestraș moțat. Ferestrașii sunt specii caracteristice zonelor nordice, sunt răspândiți în Europa, Asia și America de Nord. Păsări acvatice pot fi observate pe lacuri, râurile, pâraie repezi montane și zonele litorale ale mărilor.
Ferestrașii mari și moțați sunt păsări parțial migratoare, exemplarele din regiunile nordice migrează, iar cele din zone mai temperate pot fi sedentare sau migratoare pe scurtă distanță. Ferestrașul mic este migrator. Iarna pot forma grupuri, mai mari – chiar zeci de mii de păsări în zonele litorale din nordul Europei – în cazul ferestrașului mare sau mai mici, cum se întâmplă la celelalte două specii. La noi însă, numerele sunt mult mai mici, iernând uneori izolat sau în grupuri de până la câteva zeci de păsări.
Sunt de fapt rațe scufundătoare, specializate pentru prins pește, hrana lor principală. Reușesc asta cu ajutorul corpului alungit (ferestrașul mic e mai compact), gâtului lung și a ciocului curbat la vîrf și cu margini zimțate. Aspectul ca de fierăstrău al ciocului este cel care dă numele acestor păsări. Picioarele amplasate spre partea terminală a corpului reprezintă o adaptare specială la scufundat (similar cu a altor specii de rațe scufundătoare). Unele specii prezintă creastă.
Ferestrașul mare (Mergus merganser) cuibărește în numere mai mari, fiind distribuit în zonele montane, cuibărind în special în zona lacurilor mari de acumulare și a unor sectoare de râuri montane. Iarna poate fi văzut în număr mai mare, datorită exemplarelor nordice care vin la iernat, pe lacurile adânci, în special pe cele de baraj.
Populație: Populația europeană este relativ mică, până la 74.000 de perechi cuibăritoare și totodată peste 150.000 de indivizi în perioada de iernat, fapt care demonstrează că unii indivizi nu migrează, populația fiind în creștere în perioada 1970-1990. Cu toate că populația europeană a crescut sau a rămas stabilă în Europa în perioada 1990-2000, alte populații cheie au scăzut în unele țări, astfel populația fiind în declin per total. În România populația de iarnă atinge aproximativ 100-200 de indivizi.
Amenințări și măsuri de conservare: În zonele de cuibărit, amenințările principale sunt legate de degradarea habitatelor specifice, precum și de contaminarea cu pesticide și mortalitatea prin intoxicarea cu plumb. Ca măsură de conservare primordială se impune creșterea gradului de conștientizare asupra factorilor de impact ai speciei, precum și reducerea utilizării pesticidelor în teritoriile de iernat.
Ferestrașul mic (Mergellus albellus) cuibărește izolat într-o singură locație în Delta Dunării, cunoscându-se la momentul actual doar câteva perechi. Și această specie poate fi văzută în număr mai mare, ce include exemplarele nordice venite la iernat, pe lacurile mari, în special din zonele mai joase.
Populație: Populația europeană a speciei este mică, cuprinsă între 5300-8400 de perechi cuibăritoare. A înregistrat o reducere mare a teritoriului în perioada 1970-1990. În perioada 1990-2000, deși efectivele s-au menținut stabile în majoritatea țărilor, a continuat să scadă în Rusia. Cele mai mari efective sunt în Rusia și Finlanda. În timpul iernii, efectivele estimate în România sunt de 1400-2600 de exemplare. Cele mai mari efective de iernare sunt în Germania și Polonia.
Amenințări și măsuri de conservare: Prădarea determinată de nurca americană ( Mustela vison) reprezintă în Rusia amenințarea cea mai mare pentru specie. Degradarea zonelor umede, poluarea industrială a râurilor, deranjul provocat de activitățile piscicole, braconajul sunt pericole ce afectează specia.
Ferestrașul moțat (Mergus serrator) nu cuibărește la noi, fiind doar oaspete de iarnă. Poate fi văzut mai ales în zona litorală – pe mare, în zonele mai ferite ale porturilor sau pe lacurile litorale.
Se hrănesc în principal cu pește, după care se scufundă și înoată sub apă, prinzându-l cu ciocul subțire și zimțat. Se scufundă câțiva metri și rămân sub apă câteva zeci de secunde. Hrana lor mai cuprinde și alte nevertebrate acvatice – moluște, crustacee, viermi, insecte, broaște și materie vegetală. Unele specii pot căuta hrana sub pietre sau sub alte substraturi, pe care le întorc cu ciocul.
Populație: Populația europeană este relativ mare, aproximativ 73.000-120.000 de perechi cuibăritoare, peste 89.000 de indivizi în perioada de iernat, și a rămas stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că populația europeană a scăzut în unele țări în perioada 1990-2000, populația a rămas stabilă în restul constinentului per total.
Amenințări și măsuri de conservare: În zonele de cuibărit, amenințările principale sunt legate de degradarea habitatelor specifice, precum și de contaminarea cu pesticide și mortalitatea prin intoxicarea cu plumb. Ca măsură de conservare primordială se impune creșterea gradului de conștientizare asupra factorilor de impact ai speciei, precum și reducerea utilizării pesticidelor în teritoriile de iernat.
Cuibăresc în apropierea apelor, de regulă solitar sau în grupuri mici. Ferestrașul mic și cel mare cuibăresc în scorburi de arbori maturi, folosind vechi scorburi ale ciocănitorilor negre, situate la 10 – 15 metri înălțime. Ocupă și alte cavități naturale, în maluri, pe faleze sau pe sol, precum și scorburi artificiale. Ferestrașul moțat cuibărește pe pământ, adesea în colonii, de multe ori împreună cu alte specii, mai ales de pescăruși, amplasându-și cuiburile la adăpost în vegetație. La noi cuibăresc doar ferestrașii mari și cei mici, cel moțat sosește doar pentru iernare.
Cum le putem ajuta: Păstrarea arborilor maturi și a lemnului mort pe picior ajută speciile să cuibărească cu succes. De asemenea, apele curate, nepoluate oferă un mediu sănătos de viață și o sursă de hrană pentru speciile acvatice, cum sunt și ferestrașii.
Referințe bibliografice:
Forsman, D.: The Raptors of Europe and the middle East, Christopher Helm, London, 2015
Gorman, G., Kokay, S.: Woodpeckers of Europe : A Study of the European Picidae, Bruce Coleman Books, Middlesex, 2004
Gorman, G.: Woodpeckers of the World, The Complete Guide, Christopher Helm, London, 2014
del Hoyo, J., Elliot, A., Sargatal, J. and Christie, A.D. - Handbook of the Birds of the World, Lynx Edicions, 1992–2013
Mikola, H.: Owls of Europe, T&A D Poyser Ltd, 1983
Mikola, H.: Owls of the world, a photographic guide, Christopher Helm, London, 2013
Szabó, D. Z., Kelemen, A. M., Daróczi, S., Miholcsa, T.: Păsări comune din România: din habitate agricole, localități și păduri, Editura Gloria, Cluj-Napoca, 2010
Svensson, L., Mullarney, K. & Zetterstrom, D.: Ghid pentru identificarea păsărilor, Europa și zona mediteraneană, SOR, București, 2017
