Păsări din România (II)

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

În următoarea perioadă vă voi scrie câte ceva despre gâște, rațe și alte specii înrudite cu acestea. Rațele și speciile înrudite sunt baza arborelui genealogic pentru cele mai multe specii de păsări din Europa. Toate aceste păsări sunt specii acvatice, adică își petrec cea mai mare parte din timp pe luciul apei.

Din acest grup fac parte lebedele, gâștele, rațele de suprafață, rațele scufundătoare, ferăstrașii, rațele cu cap alb. Lebedele sunt păsările cele mai mari din acest grup, gâștele urmează ca mărime după lebede, apoi rațele.

Pe parcursul mai multor articole voi încerca să vi le prezint pe cele mai reprezentative specii din acest grup și pe care le putem întâlni și în Brăila.

Încep prin a vă prezenta cele patru specii de lebede: lebăda de vară (Cygnus olor), lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), lebăda mică (Cygnus columbianus) și lebăda neagră (Cygnus atratus).

Lebăda de vară (Cygnus olor) - specie migratoare parțial, poate fi întâlnită pe majoritatea lacurilor, bălților, canalelor de irigații, pe Dunăre uneori, putând fi observată în orice anotimp în județul nostru. Lebăda de vară cuibărește pe bălți și lacuri, în locuri retrase, unde construiește cuiburi de dimensiuni mari. Perioada de reproducere începe devreme, uneori pe la sfârșitul lui martie sau începutul lui aprilie. Femela depune de obicei 5-7 ouă, pe care le clocește singură, masculul apărând teritoriul. Puii devin zburători la 120-150 de zile. Perechile cuibăresc izolat. Cuiburile sunt construite din vegetație acvatică, sub forma unei grămezi masive, amplasate pe mal în imediata vecinătate a apei, în masivul de stuf sau pe insule plutitoare (plauri).

Amenințări și măsuri de conservare: Specia are puține amenințări, nefiind vânată în majoritatea arealului de distribuție. O amenințare de intensitate redusă este reprezentată de otrăvire cu plumb datorită ingerării greutăților folosite la pescuit. Suplimentar, hrănirea lebedelor pe timp de iarnă de către oameni, cu pâine și alte produse de panificație, poate duce la complicații gastrice grave (datorită dificultăților în a digera astfel de produse procesate). În județul nostru, pe anumite bălți mai retrase, există suspiciunea braconajului acestei specii, cel mai adesea puii sunt prinși de către persoanele care cunosc locațiile de cuibărire și așteaptă ca bobocii să crească pentru a putea să îi captureze.

Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus) – este o specie oaspete de iarnă în țara noastră, cuibărind în partea de nord a Europei și Asiei și zonele centrale ale Asiei, din Islanda până în Kamceatka pe lacurile și mlaștinile din tundră și taiga, sosind în România pe la sfârșitul lunii octombrie, început de noiembrie. Poate fi întâlnită și în județul nostru, cel mai adesea la Balta Albă și la Tătaru, chiar și la Lacu Sărat II, dar și hrănindu-se pe câmpurile din județ. Lebăda de iarnă este aproape majoritar vegetariană, hrănindu-se cu plantele acvatice (inclusiv submerse) și palustre. Suplimentar, consumă iarbă și plante agricole (inclusiv semințe), în special iarna. Păsările tinere, aflate încă în zonele de reproducere, consumă frecvent nevertebrate (insecte acvatice, scoici, viermi, melci, mormoloci etc.).

Amenințări și măsuri de conservare: Specia este amenințată în special de modificările/ degradările habitatelor în zonele de cuibărit. În perioada de iarnă este amenințată de modificarea practicilor agricole (schimbarea în culturi care nu pot fi folosite ca hrană pe timp de iarna) și supra-pășunat (în special în zonele de iernare unde pășunile sunt principala resursă de hrană). Suplimentar, ciocnirea accidentală cu rețelele electrice și turbinele eoliene, poate constitui o amenințare.

Lebăda mică (Cygnus columbianus) – este o specie ce poate fi întâlnită, uneori, în număr mic în județul Brăila. Am observat specia în două locuri, pe luciul apei și pe câmp la Balta Albă; se hrănea alături de câteva exemplare de lebădă de iarnă. Se aseamănă foarte mult cu lebăda de iarnă doar că are dimensiuni mai mici față de aceasta, cuibărește în tundra arctică, putând fi observată în țara noastră doar iarna.

Specia cuibărește în zonele de tundră a Europei (doar nordul Rusiei), Asiei și Americii de Nord (distribuție Palearctică). În România este prezentă doar iarna, însă în număr mult mai mic decât restul lebedelor, fiind răspândită mai ales în zonele joase extracarpatice, în special în regiunile din sud-est (Dobrogea, Bărăgan).
Lebăda mică nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat. Sosește începând cu sfârșitul lunii octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de cuibărire în februarie sau la începutul lui martie. În zonele de cuibărit preferă insule sau maluri de lacuri bogate în vegetație, mlaștini, margini de râuri sau zone deltaice din tundra deschisă; evită de obicei zonele împădurite sau cu tufișuri dese. În zonele de iernare, preferă de asemenea zonele joase, de câmpie, cu suprafețe deschise de apă ce nu îngheață (pentru odihnă) și zone agricole sau habitate naturale deschise (pentru hrănire).

Amenințări și măsuri de conservare: Specia este amenințată în special de modificările/ degradările habitatelor în zonele de cuibărit, dar și de schimbările climatice care duc la modificări accentuate în zonele nordice. În perioada de iarnă este amenințată de modificarea practicilor agricole (schimbarea în culturi care nu pot fi folosite ca hrană pe timp de iarna) și supra-pășunat (în special în zonele de iernare unde pășunile sunt principala resursă de hrană). Suplimentar, ciocnirea accidentală cu rețelele electrice și turbinele eoliene, poate constitui o amenințare.

Lebăda neagră (Cygnus atratus) - Poate fi întâlnită în habitate care cuprind lacuri mari, iazuri, râuri, coaste, lagune sau mlaștini, uneori și pe pajiști inundate sau pe mare. Mai mică decât o lebădă de vară, o lungime a corpului de 110-140 cm, anvergura de 160-200 cm, masa corporală medie de 6,2 kilograme.

Originare din Australia și Tazmania, au fost introduse în Noua Zeelandă și Europa de vest. Specia nu migrează. Se hrănește afundându-și gâtul în apă, sau se bălăcește la suprafață, dar rareori mănâncă și iarbă pe pajiști. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de trei ani. Specia a fost introdusă în Europa și populațiile nu au fost încă determinate.

În Australia, lebăda neagră se înmulțește în perioada februarie-septembrie. Familia rămâne împreună și de-a lungul primei ierni. Scot un singur rând de pui pe an.

Amenințări și măsuri de conservare: Specia este răspândită și comună în Australia și Noua Zeelandă. Se află sub protecția Legii australiene a Parcurilor Naționale și Rezervațiilor Naturale din 1974, dar nu este amenințată.

În județul nostru nu am observat această specie în libertate, dar există locații private unde poate fi întâlnită.

Lebedele sunt cele mai elegante păsări, fiind îndrăgite de majoritatea oamenilor iubitori de natură, de aceea vă invit în această perioadă rece să le admirați în locații apropiate de oraș, la Lacu Sărat II și în Insula Mare a Brăilei, pe bălțile din zona dig-mal, dar și în alte locații unde apa nu este înghețață, iar dacă doriți le puteți ajuta să treacă mai ușor peste iarnă ducându-le de mâncare, porumb boabe și frunze de salată și varză crudă.