Părintele Constantin, de la Șuțești, a murit la vârsta de 62 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Părintele Constantin, de la Șuțești, a murit la vârsta de 62 de ani

* născut în comuna Nehoiu, județul Buzău, preotul Constantin Valeriu Diaconu a fost hirotonit în anul 1985 * din anul 1995, a slujit în satul Perișoru, Ianca, iar din 2003 la Biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena", din comuna Șuțești, după ce a primit titlul preoțesc de iconom * fiul părintelui Diaconu, Răzvan-Marian, este și el preot

 

Doliu în preoțimea brăileană.

Potrivit comunicatului remis, joi, de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, în seara zilei de miercuri, 4 mai 2022, preotul Constantin Valeriu Diaconu, slujitor la Biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena", din comuna Șuțești, județul Brăila, vrednic truditor al altarului, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 62 de ani.

Potrivit sursei citate, părintele Constantin Valeriu Diaconu s-a născut la data de 7 mai 1960, în satul Mlăjet, comuna Nehoiu, județul Buzău, din părinții Dobra și Mihai Diaconu. Școala primară a absolvit-o în satul natal, urmând mai apoi treapta I la Liceul Teoretic Pătârlagele, Buzău.

Între anii 1978-1983, Constantin Valeriu Diaconu a urmat cursurile Seminarului Teologic "Chesarie Episcopul" din municipiul Buzău, iar între anii 1983-1987, cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București, devenind, astfel, licențiat în Teologie. Constantin se căsătorește, la 15 octombrie 1983, cu Maria Lazăr și au împreună trei copii, două fete și un băiat: Rebeca, Andreea și preotul Răzvan-Marian.

Părintele Constantin Valeriu Diaconu fost hirotonit în data de 15 august 1985 - sărbătoarea "Adormirii Maicii Domnului" - pe seama parohiei Sibiciu de Sus, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei, unde a păstorit timp de 10 ani. De aici, în anul 1995, părintele a fost transferat în Eparhia Dunării de Jos, la Parohia Perișoru, Ianca, (Protopopiatul Făurei, județul Brăila) unde, cu mari eforturi, a reușit să înveșmânteze biserica cu pictură nouă. Sfântul lăcaș a fost sfințit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, în ziua de 3 noiembrie 2002.

"Pentru activitatea desfășurată în slujba Bisericii, părintele Constantin Valeriu Diaconu a primit rangul de iconom. La data de 14 octombrie 2003, a fost transferat la Parohia Șuțești, Protopopiatul Făurei, județul Brăila, unde a slujit până în prezent. Milostivul Dumnezeu să odihnească sufletul slujitorului Său împreună cu drepții, în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi!", se mai precizează în comunicatul Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro