Părintele Arhiepiscop Casian le-a oferit daruri copiilor autişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Întâmpinarea Domnului

Părintele Arhiepiscop Casian le-a oferit daruri copiilor autişti

• duminică, a fost sărbătorit hramul capelei “Întâmpinarea Domnului” din cadrul Muzeului eparhial • Părintele Arhiepiscop Casian a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, i-a împărtăşit pe copii, după care le-a oferit daruri • după slujbă, ierarhul le-a oferit daruri şi tinerilor din cadrul “Centrului de zi pentru copii cu autism” din oraşul vecin

 

În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, Părintele Arhiepiscop Casian a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, unde, la momentul potrivit, i-a împărtăşit pe copii cu Sfintele Taine.

“După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat şi le-a oferit iconiţe celor prezenţi şi, împreună cu mai mulţi copii şi părinţi, a mers la Reşedinţa Arhiepiscopală, pentru a le aduce încă o bucurie celor mici, prin oferirea unor daruri. Între aceşti copii s-au aflat şi tineri cu autism, membri ai Centrului de zi pentru copii cu autism din Galaţi. În continuare, ierarhul s-a aflat în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor de la capela Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, cunoscut ca vechiul Palat Episcopal, care a fost în zi de sărbătoare, cu prilejul hramului istoric”, a precizat părintele Rareş Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos.

La capela muzeului, Părintele Arhiepiscop a oficiat o slujbă de pomenire pentru Episcopul Partenie Clinceni, cel care a ridicat vechea reşedinţă a ierarhilor de la Dunărea de Jos, şi pentru toţi înaintaşii aflaţi în scaunul episcopal. A fost pomenit, de asemenea, artistul plastic Sergiu Dumitrescu, trecut la Domnul în urmă cu 4 ani.

În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul Dunării de jos a prezentat semnificaţia praznicului “Întâmpinării Domnului, amintind, totodată, de ctitorii muzeului eparhial şi de evenimentele marcante pentru instituţie: prima Sfântă Liturghie, de acum 26 de ani, şi sfinţirea capelei, de acum 6 ani. În continuare, a avut loc un recital de pian susţinut de şase copii deosebit de talantaţi, din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos, micii artiştii fiind răsplătiţi cu daruri. 

Construit din iniţiativa şi cu osteneala marelui ierarh Partenie Clinceni (între 1895-1901), Palatul Episcopal din Galaţi a fost inaugurat la 8 septembrie 1901, prin sfinţirea capelei cu hramul “Întâmpinarea Domnului. Impunătorul edificiu a fost Reşedinţă Episcopală şi sediu administrativ-bisericesc.

Între anii 1963-2012, destinaţia palatului a fost schimbată, acesta găzduind Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Palatul Episcopal a fost retrocedat proprietarului de drept în anul 2004. Între 2012-2014, aici s-au efectuat ample lucrări de retemeluire, restaurare şi ctitorire, clădirea devenind Muzeu al Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Capela cu hramul “Întâmpinarea Domnului a fost restaurată prin crearea spaţiului boltit, frescei şi pardoselii cu marmură de Carrara. Totodată, a fost înzestrată cu vitralii şi obiecte liturgice de argint.

Slujba de sfinţire a capelei a fost săvârşită la 27 noiembrie 2014, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, înconjurat de un sobor de arhierei, în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Sf. Andrei. Tot atunci, capela a fost aşezată şi sub ocrotirea spirituală a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Patriarhul BOR oferind în dar o icoană cu chipul Sf. Constantin Brâncoveanu, precum şi o părticică din sfintele sale moaşte.    

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro