Păpuşi cu dizabilităţi în grădiniţe - o prostie a Ministerului Educaţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Păpuşi cu dizabilităţi în grădiniţe - o prostie a Ministerului Educaţiei

Obiectivul general urmărit este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii sistemului de educaţie preşcolară şi satisfacerea nevoilor de bază ale copiilor prin intermediul îmbunătăţirii serviciilor destinate acestora. Componenta 3 a acestui proiect, aflat în derulare, vizează asigurarea accesului copiilor din grădiniţe la materialele de învăţare-predare de calitate. Astfel de materiale educaţionale urmează să fie oferite tuturor grădiniţelor din ţară. "Utilizarea păpuşilor cu dizabilităţi şi a celor de alte rase este o modalitate esenţială pentru a-l apropia pe copil de lumea în care trăieşte şi pentru a-l face să înţeleagă că persoanele diferite nu trebuie respinse", consideră iniţiatorii proiectului.

"Sunt alte priorităţi"

Educatoarele, dar şi directorii de grădiniţe, sunt revoltaţi de noua idee, şi asta pentru că se cheltuie bani aiurea în timp ce multe unităţi ar avea nevoie de investiţii serioase, prioritare fiind cele necesare obţinerii autorizaţiei sanitare. Cadrele didactice consideră că aici ar trebui investiţi bani înainte de orice. La Grădiniţa nr. 9, de exemplu, este nevoie de foarte mulţi bani pentru reparaţii şi reamenajări, lucrări necesare pentru obţinerea autorizaţiei sanitare. Clădirea este veche, iar reorganizarea circuitelor este foarte costisitoare. "Ca să fac numai studiul de fezabilitate pentru un asemenea proiect trebuie mulţi bani, iar eu trebuie să respect priorităţile. Nu pot lăsa, de exemplu, acoperişul nereparat să plouă în grădiniţă, ca să fac acest studiu de fezabilitate", a spus directorul Mirela Mălâia. În ceea ce priveşte achiziţia de jucării, o altă educatoare a spus că achiziţionarea de păpuşi cu dizabilităţi este o prostie. "Copilul e mic, el învaţă mult prin imitaţie şi aceste păpuşi îi vor denatura percepţia despre lume. Am putea să ne trezim că ei vor începe să imite aceste păpuşi cu dizabilităţi". Nici educatoarea Ştefana Căldăruş de la Grădiniţa "Sf. Nicolae" nu este încântată de decizia de a cumpăra păpuşi cu dizabilităţi. "Această iniţiativă nu-i ajută pe cei cu dizabilităţi. Copiilor nu le trebuie păpuşi de acest fel. Din păcate, în România, în Brăila, sunt mulţi oameni cu probleme, pe care copiii îi văd şi cu ajutorul nostru învaţă să-i accepte. La vârsta preşcolară este de bază învăţarea prin imitaţie. Ce vrem să facem în România, să devenim un popor de oameni cu dizabilităţi!? Este încă o anomalie a ministerului. Noi avem nevoie de infrastructură. Grădiniţa noastră este la parter de bloc şi nu are autorizaţie sanitară. Ar fi nevoie de bani să instalăm mai multe scaune la WC, mai multe chiuvete pentru copii, să se spele pe mâini. Din bugetul de anul acesta, cu eforturi foarte mari, cu economii, am reuşit să strângem banii să instalăm o centrală termică şi geamuri termopan, iar ei cheltuie banii pentru păpuşi cu dizabilităţi. O anomalie", a spus educatoarea Ştefana Căldăruş.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro