Pânzaru şi-a prezentat vineri noii jucători | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pânzaru şi-a prezentat vineri noii jucători

Vineri la prânz, în cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul principal al echipei CF Brăila, Alin Pânzaru, l-a prezentat pe colaboratorul său din staff-ul tehnic, Dario Dighera, precum şi pe cei patru jucători transferaţi în această iarnă, fundaşul central George Bârsănel, atacanţii Bogdan Ungureanu şi Salvatore Novello şi mijlocaşul sârb, Andreja Dojcovic.
În privinţa obiectivului pe care şi l-a propus gruparea de la Dunăre, acesta rămâne acelaşi: accederea la turneul play off.
"Ca de obicei, la fiecare început de sezon facem cunoscute schimbările la nivelul lotului şi planurile de viitor. Multe schimbări, de acestă dată nu s-au efectuat. Banca tehnică a fost completată cu antrenorul Dario Dighera şi nu am transferat jucători doar pentru a avea un lot mare, ci am adus la CF Brăila fotbalişti care să aducă un plus de valoare echipei. Obiectivul nostru este clar, accederea la turneul play off. Valoric avem puterea să demonstrăm că suntem îndreptăţiţi să ne propunem acest obiectiv. Ne ajută şi conjunctura actuală din Liga a II-a", a declarat Alin Pânzaru.
Tehnicianul brăilean a prefaţat cu această ocazie şi prima partidă oficială din acest an, cea de sâmbătă, cu lidera grupei Est, FC Voluntari.
"Nu ne-am pregătit în aceleaşi condiţii de care a beneficiat FC Voluntari, dar sâmbătă, pe Municipal, ambele formaţii vor juca în aceleaşi condiţii. În linii mari, lotul este conturat, scheletul de bază fiind cel din prima repriză a amicalului cu Delta Dobrogea Tulcea. Singurele semne de întrebare sunt în dreptul jucătorilor sub 21 de ani. Iordache nu intră în lot pentru acest meci, Ghiocel şi Comănescu s-au antrenat alături de ceilalţi jucători dar nu sunt refăcuţi complet. Dar soluţii avem şi, cu sprijinul spectatorilor, pe care şi pe această cale îi invit alături de noi la acest joc, sper să facem o partidă bună", a mai spus Pânzaru.

George Bârsănel: "La Gloria Buzău nu mai exista nicio motivaţie"

Noul colaborator al lui Pânzaru, Dario Dighera, a spus că la Brăila există un lot bun de jucători şi că gruparea de la Dunăre poate să-şi îndeplinească obiectivul. De asemenea tehnicianul italian a mai precizat faptul că, deocamdată, strategia echipei o stabileşte antrenorul principal.
"Fotbalul are o limbă comună, nimic nu este nou aici dar, deocamdată, Alin Pânzaru stabileşte strategia echipei. Am fost primit foarte bine atât de conducerea echipei cât şi de jucători şi sper ca împreună cu Pânzaru să facem din CF Brăila o echipă valoroasă care să obţină rezultatele pe care şi le doresc toţi iubitorii de fotbal din acest oraş", a declarat Dario Dighera.
"Voi face tot ce-mi stă în putinţă să prind primul unsprezece, la CF Brăila atmosfera este foarte bună, colegii m-au primit bine, sper să rămân cât mai mult", a spus atacantul italian de 25 de ani, Salvatore Novello.
La fel de entuziast a părut şi mijlocaşul sârb de 20 de ani, Andreja Dojcovic: "Am venit la Brăila să stau cât mai mult. Plec din postura de rezervă dar sper ca în cel mai scurt timp să pot intra ca titular".
Fundaşul central transferat de la Gloria Buzău, George Bârsănel, a spus că a preferat CF Brăila pentru că aici există un grup unit care doreşte să facă performanţă în fotbal.
"Financiar şi din punct de vedere sportiv, la Buzău îmi pierdusem entuziasmul de a juca fotbal şi atunci am decis să vin la CF Brăila, unde ştiam că există seriozitate şi un lot bun de jucători. Formaţia brăileană nu este acum pe locul pe care îl merită, din punct de vedere valoric merita mai mult, dar cu siguranţă că va prinde turneul play off", a replicat George Bârsănel.
"La Bacău mai aveam şase luni de contract şi am vrut să mi-l prelungesc dar conducerea de acolo a tot tergiversat lucrurile. De aceea am decis, în primă fază, să merg la Slobozia. Cum acolo lucrurile au luat o cu totul altă turnură, fiind contactat telefonic de antrenorul Alin Pânzaru, am acceptat cu drag invitaţia de a veni la negocieri. Ne-am înţeles foarte repede şi sper să fiu util echipei în realizarea obictivului din acest sezon", a spus la rândul său atacantul de 28 de ani Bogdan Ungureanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro