În această ediţie a venit rândul unuia dintre producătorii locali de pâine, ale cărui produse sunt atestate ca tradiţionale. Elementul de tradiţionalitate este cuptorul pe vatră, specific zonei, iar rezultatul este un produs natural, fără afânători, fără premixuri. Este vorba despre SC "Panalb" SRL Brăila, care în urma unor investiţii realizate din surse financiare proprii deţine şi administrează o fabrică de pâine de mici dimensiuni, cu 20 de angajaţi. Specificul acesteia este realizarea unor sortimente unde reţeta de bază este făina, apa, sarea şi drojdia. "Este o afacere de familie. Am optat pentru o pîine specific brăileană, uşor de recunoscut. Elementul de tradiţionalitate este cuptorul românesc pe vatră. L-am construit de la temelie, cu meşteri în construcţia şi întreţinerea cuptoarelor de pâine. Reţeta utilizată este clasică: drojdie, făină, apă şi sare, fără amelioratori, fără premixuri. Pâinea noastră e un produs tradiţional, dar şi natural pentru că nu folosim niciun element toxic. Ce este în minus la noi, aspectul: pâinea nu este umflată şi mulţi cumpărători nu înţeleg că aerul acela din pâine este o creştere forţată, prin substanţe nu tocmai bune pentru sănătate. În timp am reuşit să ne fidelizăm clienţii şi chiar avem cazuri în care vin aici la fabrică brăileni care stau în cartiere unde deocamdată nu suntem prezenţi cu produsele noastre pentru că apreciază gustul dulce, specific pâinii de casă", a explicat Emilia Albu, administratorul "Panalb".
Societatea are un singur magazin propriu de desfacere poziţionat chiar la poarta fabricii, pe strada Griviţa, la numărul 170, dar are parteneriate cu mai multe magazine alimentare din mai multe cartiere, unde distribuie sortimentele proprii de pâine.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.