Mesajul este "o invitatie" din partea lui ben Laden de a participa la "jihad pentru a opri agresiunea impotriva Gaza", relateaza CNN.
Potrivit Sky News, in mesajul audio postat pe un site militant islamist, ben Laden critica, de asemenea, guvernele arabe pentru ca au impiedicat popoarele lor sa actioneze pentru "eliberarea Palestinei".
Potrivit CNN, mesajul nu poate fi autentificat, dar vocea persoanei care vorbeste este similara cu inregistrarile pe care ben Laden le-a difuzat in trecut.
Ultima data cand liderul al-Qaida a difuzat un mesaj audio a fost la mijlocul lui mai, perioada care a coincis cu aniversarea a 60 de ani de la infiintarea statului Israel. In acest mesaj el isi indemna adeptii sa "elibereze Palestina".