Poetul Gheorghe Lupaşcu a lansat, ieri, un volum "Opera Omnia - Vocaţia osândei" ce cuprinde toate creaţiile sale, de la debutul din 1969, publicate în 16 volume. Cartea a apărut la editura Tipo Moldova Iaşi, reprezentatul ei, Aurel Ştefanache, fiind prezent la eveniment. Profesorul şi scriitorul Constantin Gherghinoiu a elogiat poezia adevărată scrisă de Gheorghe Lupaşcu, a cărei miză majoră este să devină vizibilă şi recunoscută în societatea de azi. Tema ce apare frecvent în poeziile lui Gheorghe Lupaşcu este soarta poetului - un damnat care nu place nimănui pentru că spune adevărul, de multe ori urât. Profesorul Ioan Munteanu a adăugat că autorul se luptă în poeziile sale cu timpul şi timpurile, fiind un poet meditativ, care oferă visuri lucide oricui are deschiderea de a vedea sufletul din spatele cuvintelor.
Gheorghe Lupaşcu a debutat în 1969. A colaborat cu numeroase reviste literare din ţară, a avut o activitate remarcabilă şi în oraş, a fost şi profesor de limba şi literatura română.