Mergi la conţinutul principal

Orizont 64 – club cu rezultate naționale și internaționale în șah

* unul dintre cele mai vechi grupări șahiste din România își continuă activitatea de performanță * alți tineri valoroși vor să calce pe urmele colegilor campioni

 

Clubul de șah Orizont 64, la fel ca și celelalte grupări sportive din Brăila și din țară au avut de suferit anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, însă perspectiva este un promițătoare. Din acest an medaliații în concursurile naționale și internaționale de la acest club își vor putea relua pregătirile în vederea obținerii de noi performanțe în sportul minții. Astfel că Orizont 64, cel mai vechi club de șah din România, poate să-și îmbogățească palmaresul cu noi performanțe. Fondat în anul 1994 la inițiativa a 24 de iubitori ai sportului minții clubul a avut la început doar o singură secție, cea de șah. Ulterior, în Certificatul de Identitate Sportivă au mai fost trecute alte 11 secții. Din 2008, Orizont 64 are statut de club pepinieră pentru copii și juniori.

“Am reușit să ne asigurăm acest statut de club pepinieră în urma rezultatelor constant bune în competițiile naționale și internaționale obținute de șahiștii noștri”, a explicat Ionel Balcan, candidat maestru în șah.

Prima acțiune de selecție a avut loc în anul 1995, la școala Mihai Eminescu, unde 124 de elevi au participat la un simultan dat de Ionel Balcan. În urma acestei acțiuni, 26 de elevi au fost selecționați pentru a participa la cursurile de pregătire de la clubul Orizont 64. Primul copil care a confirmat a fost Ionuț Hagiu, care în anul următor s-a clasat pe locul al 6-lea la faza semifinală a Campionatului Național de șah, cu 7 puncte și jumătate din 9 posibile, într-un turneu la care au fost prezenți 130 de șahiști. O performanță în urma căreia a primit categoria întâi. În urma colaborării foarte bune cu școala Mihai Eminescu, Orizont 64 a reușit să legitimeze o serie de copii talentați care au confirmat în concursurile naționale: Victor Mocanu, dublu medaliat cu bronz la naționalele școlare din 2012, bronz la șah blitz, la naționale, categoria de vârstă 14-16 ani, Iulia Bogdan medaliată cu bronz la naționalele școlare din 2012. Alți jucători reprezentativi ai clubului din acea perioadă au mai fost Gabriel Voicu, Daniel Marțian, Alexandru Negru.

 

Cea mai bună perioadă, între anii 2015-2019

Între anii 2015-2019, reprezentanții clubului Orizont 64 au obținut rezultate notabile pe plan mondial, european și național. În 2015 Cosmin Teodor Nedelcu a cucerit medalia de bronz la șah clasic, rapid și blitz, la naționalele școlare “Elisabeta Polihroniade”, la U10. Anul următor, Nedelcu a obținut locul al treilea pe țară la șah blitz, băieți, U10, iar la Novi Sad, brăileanul a devenit vicecampion european la dezlegări. Anul 2017 a fost și mai bun pentru Nedelcu. El a devenit campion național la dezlegări, însă cea mai valoroasă realizare a șahistului brăilean a fost medalia de bronz de la Campionatul Mondial Școlar de șah, competiție care a avut loc la Iași, unde a realizat același număr de puncte, 7 din 9 posibile, cu primii doi clasați. Și tot la Iași acesta a obținut titlul de candidat maestru în șah. În 2017, Matei Grigore a intrat în lotul național la băieți 8 ani și s-a clasat între primii 10 șahiști din România la șah rapid și blitz. În 2018, Nedelcu a obținut medalia de aur la șah blitz și pe cea de bronz la șah clasic, la U12, iar pe plan internațional s-a remarcat în Cehia, la Campionatul Uniunii Europene la șah rapid, unde s-a clasat pe locul al treilea, aceeași performanță fiind realizată de brăilean și în concursul pe echipe. Tot în Cehia, Nedelcu s-a clasat pe primul loc la șah blitz și în același an el a fost împrumutat la SCM Gloria Buzău unde, de asemenea, a obținut rezultate remarcabile.

Alexandru Radu s-a clasat între primii 10 șahiști la fiecare secțiune la naționale și între primii 15 la  Campionatul Uniunii Europene la șah rapid de la Oradea. În 2019, Matei Grigore a devenit vicecampion național la șah clasic, băieți 10 ani și a obținut categoria întâi. Rezultate notabile au mai obținut Victor Dumbravă, Andreas Alexandrou, Andrei Chiriac, Alexandru Furfurică.

“Din păcate pandemia de coronavirus a stopat activitatea clubului. Sperăm ca în acest an să reluăm pregătirea la toate categoriile de vârstă, să putem participa la turnee, să putem organiza competiții”, a declarat Ionel Balcan, vicepreședintele clubului Orizont 64.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro