Orice spune Vacu ar trebui folosit împotriva lui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Orice spune Vacu ar trebui folosit împotriva lui

Bă, am zis eu în sinea mea, cine dracu-i acest Vacu, căci ultima oară individul rămăsese blocat cu liftul între etajele PNL şi PRM, neştiind unde ce să facă: să apese pe buton ca să urce, sau să coboare? În cele din urmă a apăsat ca să urce, la PNL, şi se vede treaba că Vacu a urcat destul de tare, căci are şi funcţie de conducere acum.
Înainte de a fi scormonitor la gazetă, sunt cititor de ziare. Şi, în calitate de cititor de gazete, am fost obligat cumva să citesc şi articolul cu Vacu, apărut în ziarul Obiectiv. M-am enervat un pic, recunosc, căci am considerat că am pierdut vremea citind ce scoate pe gură un profitor traseist. Da, aşa este, PSD Brăila ar trebui (de fapt, trebuia demult să facă treaba asta) să se delimiteze de Bunea Stancu, să nu îl mai încurajeze ca să blocheze activitatea judeţului, dar cine este Vacu, ce legitimitate are el ca să spună acest lucru. O să ziceţi că, na, Adrian Vacu a exprimat un punct de vedere în calitate de vicepreşedinte al PNL Brăila. E, vedeţi oameni buni? Tocmai asta este problema: un neica-nimeni ca Vacu, care a băgat pas alergător ca să îi pupe ghiulul lui Vadim Tudor, căci "PRM era partid vertical" pe vremea aia, conform spuselor lui, acum are funcţie de conducere în partidul care l-a dat pe preşedintele României, Klaus Iohannis.
Nu ştiu voi, dar eu unul nu accept lecţii de la unul ca Vacu. Poate să spună el şi adevărul absolut despre facerea lumii, mă doare-n cot de spusele lui. Orice ar spune Vacu, nu merită luat în serios. Repet, poate că omul are dreptate, dar mi se pare aiurea ca un traseist ahtiat după ciolan să critice comportamentul altor derbedei politici, cum este cazul infractorului Bunea Stancu. Dacă papagalii ăştia de la PSD Brăila acceptă să fie urecheaţi în public de unul ca Vacu, este treaba lor. Păi, pe acelaşi principiu, cred că oricine ar fi îndreptăţit să le ceară şefilor Noului PNL Brăila să se dezică de unul ca Adrian Vacu, care a dovedit de-a lungul timpului că, din punct de vedere politic, este la fel de vertical ca o râmă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro