Ungureanu a vizitat duminică şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, el fiind întrebat care ar fi cea mai bună variantă la alegerile din Franţa. "Orişicare variantă este bună. Îmi cereţi un răspuns pe care un om obişnuit cu diplomaţia niciodată nu vi l-ar putea da. Dar vă spun, parteneriatul nostru cu Franţa rezistă şi sper să capete tot mai multă consistenţă. Nu-mi imaginez un preşedinte francez care, indiferent de numele pe care-l va purta, să nu ia în considerare nevoia de a adăuga substanţă la relaţia bilaterală dintre noi şi Franţa, începând cu specia economică şi terminând cu colaborarea politică. Aşadar, orişicine va fi, va fi binevenit din punctul nostru de vedere", a subliniat el.
Secţiile de vot s-au deschis duminică, la ora locală 8.00 (9.00 ora României) în Franţa, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale. Zece candidaţi s-au înscris în cursă, deşi doar doi dintre ei, preşedintele Nicolas Sarkozy şi candidatul socialist Francois Hollande, au şanse reale.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.