Zeci de persoane seropozitive din ţară şi medici s-au reunit la Bucureşti, în perioada 24-25 februarie, cu ocazia Forumului Naţional al Persoanelor Seropozitive 2012. La acest eveniment au participat numeroase personalităţi din viaţa medicală şi reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, cum ar fi: dr. Mariana Mardarescu -INBI Matei Balş, dr. Marius Filip- director medical CNAS, Gheorghe Tache - Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), dr Sorin Petrea-INBI Matei Balş, psiholog Odette Chirilă, dr. Dan Duiculescu -Spitalul "Victor Babeş", conf. dr.Otilia Benea- INBI "Matei Balş", etc. Moderatorii au fost Iulian Petre- director UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate) şi Cristian Roşu-preşedintele UNOPA.
Cu această ocazie, Asociaţia Persoanelor Afectate (APA) Brăila a fost primită ca membru cu drepturi depline al UNOPA. "Astfel, s-a împlinit una din cele mai mari aspiraţii ale acestei asociaţii, aceea de a avea un sprijin puternic în aparărea drepturilor pacienţilor bolnavi de HIV-SIDA, din judeţul Brăila!", se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Asociaţia Persoanelor Afectate (APA) Brăila a fost constituită pe 19 iulie 2010, de câţiva bolnavi, pentru a reprezenta interesele persoanelor afectate de HIV/SIDA. Asociaţia are ca obiect de activitate îmbunătăţirea situaţiei persoanelor afectate de HIV/SIDA, iar preocuparea pentru asigurarea continuităţii tratamentului este unul dintre obiectivele prioritare.
În 2011 au fost înregistraţi la nivelul judeţului Brăila 81 de bolnavi care au beneficiat de subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA, finanţat integral din fondul naţional unic de sănătate, cu peste 2 miliarde lei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.