Orchestra "Darclee" a oferit din nou brăilenilor momente de încântare cu prilejul sărbătoririi Sfântului Nicolae. În sala Mare a Teatrului "Maria Filotti" a avut loc, vineri seara, un concert cu cele mai cunoscute creaţii ale marilor compozitori.
Spectacolul, prezentat cu mare sensibilitate de prof. Marilena Niculescu, a început cu evoluţia orchestrei de suflători a Garnizoanei Brăila, care a interpretat un marş, "Alte Kamaraden" de Carl Herman Teike, după care Orchestra "Darclee", formată din cadre didactice ale Liceului de Artă şi profesionişti ai Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galaţi, a abordat repertoriul clasic. Brăilenii s-au delectat cu uvertura din "Cavaleria uşoară" de Franz von Suppe şi cu "Polca pizzicato" de Johan Strauss. Solistul Laurenţiu Mocănescu - bariton, a interpretat cunoscutele canzzonete "O sole mio" de Eduardo Di Capua şi "Santa Lucia" de Miguel Rios, iar Ionuţ Vizireanu a interpretat la clarinet "Czardas" de V. Monti. A intrat în scenă apoi mult aplaudata Cerasela Popa, soprană, care a cântat aria "Muzica" din "Valurile Dunării" de George Grigoriu. Sufletele spectatorilor s-au înduioşat atunci când au auzit o serie de colinde tradiţionale interpretate de Corul de cameră al Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galaţi. A urmat valsul din "Suita de jazz" nr. 2 de Dimitri Shostakovich, "Habanera" din opera "Carmen" de Bizet, interpretată de solista Emilia Frigioiu şi "Brindisi" din "Traviata" de Verdi, cu soliştii Cerasela Popa şi Laurenţiu Mocănescu. În sala teatrului au răsunat apoi "Corul sclavilor" din opera "Nabucco" de Verdi, corul şi marşul triumfal din opera "Aida" de Verdi. Concertul s-a încheiat cu "Noel" de Adolphe Adam, interpretat de soliştii Cerasela Popa şi Laurenţiu Mocănescu, şi cu binecunoscutul "Radetzky Marş" creat de Johann Strauss.
Noul dirijor al Orchestrei Darclee, colonelul Petrea Gogu
Trebuie menţionat că la conducerea Orchestrei Darclee a fost colonelul Petrea Gogu, cel care conduce de acum destinele formaţiei. "Petrea Gogu nu este doar un cititor impersonal de partitură, este un artist, un pedagog desăvârşit. Absolvent al Şcolii de Muzică Militară Bucureşti şi al Universităţii de Muzică Bucureşti, Facultatea de compoziţie, muzicologie şi pedagogie muzicală, Petrea Gogu este un manager cultural cum mulţi şi-ar dori. Este un iniţiator de festivaluri, aş aminti doar Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare, este membru al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, dirijor al ansamblului folcloric Floarea Bărăganului, al orchestrei de suflători Iosif Ivanovici, al orchestrei Muzicilor Militare a Garnizoanei. Ca dirijor, şef de delegaţie, Petrea Gogu a reprezentat Brăila şi România la festivaluri internaţionale de gen. A înfiinţat Asociaţia Culturală Voces Concordiae şi a primit recunoaşterea valorii muncii sale prin diplome de excelenţă şi de onoare oferite de către diferite autorităţi locale, naţionale şi militare", l-a prezentat prof. Marilena Niculescu.