Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri solicitarea deputaţilor PSD din Comisia de anchetă Udrea de a trimite comisiei Juridice spre analiză declanşarea procedurii prealabile de urmărire penală împotriva ministrului Turismului, a declarat secretarul Camerei Sever Voinescu.
Sesizarea Comisiei Udrea privind înregistrările va fi analizată de Comisiile de apărare, SRI şi SIE
Conducerea Camerei a decis miercuri trimiterea către Comisia de apărare, Comisia de control asupra SRI şi Comisia de control asupra SIE, a unei solicitări din partea Comisiei de anchetă a activităţii MT în care se cere demararea unei anchete privind înregistrarea unei discuţii apărute în presă.
Secretarul Camerei Deputaţilor, Sever Voinescu, a afirmat luni că în cadrul discuţiilor pe acest subiect s-a sugerat înfiinţarea unei noi Comisii de anchetă, dar membrii Biroului au decis doar sesizarea celor trei comisii- Apărare, de control asupra SRI şi asupra SIE.
Preşedintele Comisiei de anchetă în cazul Ministerului Turismului, Ludovic Orban, a declarat, pe 18 august, că va cere conducerii Camerei Deputaţilor o anchetă în legătură cu înregistrarea discuţiilor din Comisie, subliniind că secretarul general al Camerei a efectuat doar nişte "verificări".
"Nu s-a făcut o anchetă, s-au făcut verificări. Ceea ce am decis noi astăzi este solicitarea oficială către Biroul Permanent al Camerei să dispună o anchetă care poate fi nu numai o anchetă internă. Dacă Biroul Permanent consideră necesar să sesizeze alte organe ale statului pentru a-şi oferi sprijinul în derularea acestei anchete îi solicităm să facă acest lucru. Ca atare, verificările făcute de domnul secretar general sunt nişte verificări, şi nu o anchetă propriu-zisă", a declarat Orban, la finalul şedinţei de marţi a Comisiei.
Deputatul liberal a spus că nu doreşte să se "antepronunţe" până la efectuarea unei anchete în legătură cu constatările verificărilor efectuate de secretarul general, care a anunţat că personalul Camerei nu a fost implicat în înregistrări şi nici aparatura instituţiei nu a fost folosită, dar a precizat că are câteva semne de întrebare.