"În ultimele săptămâni au existat numeroase întrebări adresate organizaţiei noastre, fie de către reprezentanţi ai presei, fie de către partenerii campaniei Earth Hour, referitoare la site-ul www.orapamantului.ro. De aceea considerăm oportună clarificarea unor aspecte legate de acest site şi de informaţiile pe care acesta le oferă. Site-ul nu aparţine organizaţiei WWF. Mai mult, site-ul nu este recunoscut internaţional de către WWF sau de către echipa Earth Hour din Australia. Informaţiile de pe acest site nu sunt elaborate de către WWF, de aceea WWF nu îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea acestora", se arată într-un comunciat de presă trimis pe adresa redacţiei de către organizaţia World Wide Found for Nature (WWF).
Concret, organizaţia acuză site-ul menţionat în comunicat de căpuşare a domeniului web oficial din România al WWF, şi anume www.earth-hour.ro, prin colectare de fonduri pentru participarea oraşelor din România la evenimentul de talie mondială, denumit "Earth Hour", ceea ce, conform informaţiilor trimise de aceştia, contravine însăşi eticii organizatorilor: "WWF nu solicită contribuţii financiare oraşelor din România care sunt invitate să participe la Ora Pământului, în calitate de Oraş Oficial. Implicarea oraşelor din România în acest eveniment constă în: stingerea luminilor interioare şi exterioare ale sediilor de instituţii, stingerea iluminatului monumentelor, comunicarea mesajului în rândul cetăţenilor şi/sau organizarea de evenimente în seara de 27 martie 2010".
"Earth Hour" a apărut ca o reacţie împotriva ameninţării reprezentate de încălzirea globală. Mai exact, pe 31 martie 2007 (data ieşirii la rampă a acestui eveniment), în Sydney, 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Acea oră s-a numit Ora Pământului.