Un bărbat a murit la Spitalul Municipal Huşi, unde ajunsese în stare gravă şi a fost resuscitat în Camera de Gardă de asistente, deoarece unitatea sanitară a rămas pentru a doua oară fără medic urgentist.
Pentru a salva pacientul care a fost adus cu ambulanţa la spital, asistentele medicale au fost ghidate telefonic de un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
„Din cauza lipsei medicilor, am ajuns din nou în situaţia de a închide Compartimentul de Primiri Urgenţe. Am anunţat Direcţia de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii, am vorbit cu reprezentanţii unor spitale din zona Moldovei pentru a vedea dacă există medici urgentişti dispuşi să lucreze la noi în spital", a declarat managerul Spitalului Municipal Huşi, Lucia Rotaru.
Până vineri, nu a existat nicio reacţie a autorităţilor în urma acestei tragedii provocate de apatia generală cu care sunt tratate problemele cronice ale sistemului sanitar.
Compartimentul de Primiri Urgenţe a fost închis după ce medicii specialişti care asigurau gărzi au intrat în concediu. În locul CPU a fost înfiinţată o cameră de gardă, unde o asistentă medicală face triajul pacienţilor şi îi direcţionează pe secţii. Cazurile grave sunt trimise către spitalele din Vaslui sau Iaşi.
CPU din cadrul Spitalului Huşi a mai fost închis la sfârşitul anului trecut, atunci când medicul coordonator Gabriela Ababei a demisionat după ce a primit o amendă de 1.500 de lei, în urma morţii unei fetiţe în vârstă de 4 ani. În acest caz, în urma unui control, Ministerul Sănătăţii a considerat că este vorba despre culpă medicală.