Opt preoți noi pentru parohiile din Brăila și Galați | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Opt preoți noi pentru parohiile din Brăila și Galați

* candidații au susținut, săptămâna aceasta, examenul de capacitate preoțească, având ca scop verificarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul teologic * ei vor fi hirotoniți și repartizați în parohiile rămase vacante, în funcție de rezultatele obținute 

 

 

 

Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Potrivit părintelui consilier Rareș Bucur, în zilele de 9 şi 10 martie 2021, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos Galați a fost organizată sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească. În prima zi a sesiunii de examen, cei opt candidaţi înscrişi au susţinut proba psihologică, iar în cea de a doua zi de examen au participat activ la slujbele săvârşite în Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

”Programul examenului a continuat în Sala ”Episcop Chesarie Păunescu” a Centrului Eparhial, prin susţinerea probelor scrisă şi orală, în cadrul cărora au fost evaluate cunoştinţele candidaților la dogmatică, liturgică, misiologie, studii biblice şi morală creştină. Sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Comisia de examinare a fost alcătuită din preoţi profesori din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, de la Seminarului Teologic ”Sf. Apostol Andrei“ Galaţi şi slujitori din administraţia eparhială”, ne-a precizat părintele consilier.

Examenul de capacitate preoţească are ca scop verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul teologic, iar în urma rezultatului obţinut, candidaţii vor putea fi hirotoniţi şi repartizaţi în parohiile vacante din județele Brăila și Galați, a mai precizat sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro