• brăileanca Maria Avram, de 59 de ani, a fost trimisă în judecată anul trecut, pentru evaziune fiscală • femeia a închiriat casa unei familii, timp de câteva luni, fără să încheie contract şi fără să declare veniturile obţinute la ANAF • Avram trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii
Prima condamnare pentru venituri obţinute din chirii nedeclarate la organul fiscal.
Tribunalul Brăila a condamnat-o pe brăileanca Maria Avram, în vârstă de 59 de ani, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpata a fost obligată să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Brăila - Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală şi să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială organizate de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
Nu în ultimul rând, judecătorii au luat act de faptul că femeia condamnată a achitat prejudiciul cauzat ANAF - DGFRP Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, respectiv suma de 290 lei, după ce a ataşat chitanţa doveditoare la dosar. Condamnarea Mariei Avram a rămas definitivă prin neapelare.
Brăileanca a fost pârâtă la poliţie de vecini
Maria Avram a fost trimisă în judecată în vara anului trecut, după ce a obţinut, timp de câteva luni, venituri din închirierea unei case pe care o deţine pe strada Enăchiţă Văcărescu. Ancheta în dosarul brăilencei acuzate de evaziune fiscală a început în decembrie 2015, după ce poliţiştii brăileni s-au sesizat din oficiu şi au chemat-o la audieri în calitate de suspect.
Turnată la poliţie de vecinii răuvoitori, Maria Avram a fost pusă sub acuzaţie, pe motiv că, în perioada lunilor iunie - octombrie 2015, a încasat bani de la o familie pe care o primise cu chirie, “fără a încheia un contract de închiriere şi fără a declara veniturile organului fiscal teritorial competent”.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în perioada iunie - noiembrie 2015, soţii Şişu din Brăila au locuit împreună cu cei trei copii ai lor în imobilul situat pe strada Enăchiţă Văcărescu, proprietatea inculpatei Maria Avram. Avram nu locuia pe strada Enăchiţă Văcărescu, ci pe strada Alecu Russo. Potrivit înţelegerii anterioare, chiriaşii i-au plătit proprietarei o chirie de 300 lei lunar, însă fără să fi încheiat un contract de închiriere între părţi, potrivit legii, şi fără să fie emise chitanţe. Totodată, precizează procurorii care s-au ocupat de caz, chiriaşii au fost aceia care au achitat lunar utilităţile imobilului situat pe strada Enăchiţă Văcărescu. Plata chiriei se făcea până pe data de 7 ale lunii în curs.
Potrivit declaraţiilor date de inculpată la poliţie, începând cu luna iunie 2015, aceasta a primit cu chirie familia Şişu, de la care care a încasat, lunar, suma de 300 de lei. Maria Avram a recunoscut în faţa poliţiştilor că nu a încheiat niciun contract de închiriere şi nu a declarat veniturile obţinute organelor fiscale, respectiv ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila.
Brăileanca a mai precizat că, întrucât chiriaşii rău-platnici nu au mai achitat facturile la utilităţi şi nu au mai plătit chiria aferentă lunilor octombrie şi noiembrie 2015, le-a solicitat pur şi simplu să-şi caute altă locuinţă şi să se mute în altă parte. Procurorul care a supravegheat cercetările preciza anul trecut, la finalizarea dosarului penal:
“ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a comunicat că Avram Maria datorează bugetului consolidat al statului, pentru veniturile încasate din cedarea folosinţei locuinţei, sumele de 216 lei - reprezentând impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor - şi 74 de lei - reprezentând contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor - totalizând suma de 290 lei. Avram Maria nu a achitat până în prezent prejudiciul de 290 lei creat bugetului consolidat al statului prin ascunderea sursei impozabile”.
Cazul a fost trimis instanţei de judecată. Între timp, Maria Avram a achitat paguba de 290 lei pricinuită statului, însă tot nu a scăpat de condamnare.