Opt elevi brăileni de gimnaziu au obţinut premii şi menţiuni la etapa naţională a Concursului Naţional de Geografie "Terra", ce a avut loc în luna mai. În acest an, concursul a ajuns la cea de-a treia ediţie şi potrivit elevilor brăileni, subiectele au avut un nivel mediu de dificultate. Trebuie menţionat faptul că la clasa a V-a, Paul Popescu, elev în şcoala gimnazială "Mihu Dragomir" Brăila (prof. preparator Ioanisia Ghiorghiu) a obţinut premiul III. De asemenea, Denis Răducan (Şcoala Gimnazială "Fănuş Neagu" Brăila, prof. Mirela Mioada Duca) a primit o menţiune. De la clasa a VI-a, Marina Ruxandra Neicu (Liceul Pedagogic "D.P. Perpessicius" Brăila, prof. Elena Mocanu) a obţinut premiul I, în timp ce Răzvan Canevici şi Andra Mihălcescu (Şcoala Gimnazială "George Coşbuc" Brăila, prof. Liviu Buzatu), au primit menţiune. La clasa a VII-a elevii brăileni au reuşit să se claseze pe primele două locuri. Mai exact, Alexandru Constantin - premiul I şi Alexandru Chivu (Şcoala Gimnazială "Fănuş Neagu" Brăila, prof. Mioara Mirela Duca) - premiul II. Tot la clasa a VII-a, o menţiune a obţinut şi Ionela Simionescu (Şcoala Gimnazială "Mihu Dragomir", prof. Anisia Gheorghiu).
Pe lângă cei 8 copii menţionaţi, la etapa naţională a concursului s-au calificat: Ana-Maria Negoiţă (clasa a V-a în cadrul şcolii gimnaziale "Mihu Dragomir" Brăila); Flavius Rotaru şi Ana Maria Bulancea (clasa a VI-a ) Maria Negoiţă (clasa a V-a în cadrul şcolii gimnaziale "George Coşbuc" Brăila). De asemenea, la clasa a VII-a au mai participat: Raluca-Ştefania Stanciu (Liceul Teoretic "Panait Cerna") şi Andrei Goldeanu (Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci").
Elevii premianţi au ţinut să le transmită mulţumiri profesorilor cu care s-au pregătit la clasă.