Opt ani de puşcărie, pentru că a bătut şi tâlhărit trei brăilence | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Opt ani de puşcărie, pentru că a bătut şi tâlhărit trei brăilence


Tâlharul recidivist acţiona cu precădere în locuri ferite, cum ar fi liziera dintre cartierele Islaz şi Progresul, folosită drept scurtătură de către brăilencele din zonă. Pe data de 20 iunie 2005, precizează anchetatorii, în jurul orei 10.00, Iulian Clapon, aflat la pândă în locul cu pricina, a observat-o pe Aurelia P., singură şi s-a hotărât să-i smulgă poşeta. Fără nicio reţinere, agresorul i-a tras femeii un pumn în figură, aceasta pierzându-şi cunoştinţa, apoi i-a smuls lănţişorul de aur de la gât, precum şi poşeta în care se aflau 400 de lei, un telefon mobil, o cruciuliţă, un medalion şi o brăţară, toate din aur. Mai mult, banditul i-a sustras victimei sacoul cu care era îmbrăcată. După atac, femeia a fost transportată la spital, cu diagnosticul "politraumatism prin agresiune, TCC acut cu plagă contuză buză superioară", însă a refuzat internarea. Prejudiciul cauzat a fost de aproape 1.000 de lei. În ziua de 2 septembrie 2007, la prânz, Clapon a mai făcut o victimă, în zona aceleiaşi liziere. Mihaela P. şi-a dat seama că va fi atacată şi a început să fugă. Din nefericire pentru ea, banditul a ajuns-o din urmă, a lovit-o de două ori, trântind-o la pământ, apoi i-a astupat gura şi i-a cerut bijuteriile. Clapon i-a sustras cerceii, 6 inele şi verigheta de aur de pe degete, precum şi poşeta în care se aflau telefonul mobil, 20 de lei, alte bunuri, precum şi o sacoşă cu alimente. În dimineaţa zilei de 24 octombrie 2007, în jurul orei 7.00, puşcăriaşul se afla pe strada Brateş, când a dat cu ochii de brăileanca Paulina S., care mergea mai în faţă. A depăşit-o, apoi s-a întors brusc şi i-a înşfăcat poşeta. Victima a ţinut de poşetă şi s-a luptat cu agreosrul, însă în zadar. În poşeta distrusă, în valoare de 500 de lei, Iulian Clapon a găsit 410 lei, 38 bonuri de masă şi un telefon mobil, bunuri pe care şi le-a însuşit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro