În textul "Moţiunea României majoritare, moţiune populară" sunt enumerate o serie de măsuri pentru un termen scurt de 6-9 luni de zile. Semnatarii susţin că vor urmări "stimularea cererii de agregate prin creşterea investiţiilor guvernamentale, care să creeze puternice efecte de multiplicare şi să antreneze şi investiţii ale agenţilor economici privaţi pentru a crea locuri de muncă". De asemenea, PSD, PNL şi PC spun că urmăresc "restabilirea încrederii în economia românească prin măsuri de stabilizare macroeconomică şi atragerea de investiţii străine directe".
"Măsurile de raţionalizare a cheltuielilor trebuie să fie completate de măsuri de creştere a veniturilor la buget. În fapt, doar tăierea cheltuielilor bugetare presupune reducerea unei nevoi de finanţare vulnerabilizând domenii de interes naţional, dar nu presupune un plus de bani la buget, deci nu avem ce reorienta spre investiţii", se mai precizează în moţiune.
Totodată, sunt enumerate măsurile punctuale pe care le vor susţine social-democraţii şi liberalii în cazul demiterii Guvernului. "Renegocierea angajamentelor cadru convenite de România în acordul de împrumut convenit cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Revizuirea politicilor economice şi sociale ale actualului Guvern cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010. Revenirea asupra reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor, readucându-le la nivelul de dinainte de 1 iulie 2010", se menţionează în documentul citat.
Băsescu spune că acordul cu FMI a ajutat România să iasă în afara riscului unui derapaj
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat că acordul semnat cu FMI a ajutat România să-şi restabilească echilibrele macroeconomice şi să iasă în afara riscului unui derapaj economic, dar că ţara noastră trebuie să fie în continuare responsabilă. "Nu, categoric, acordul cu FMI nu a adâncit criza, dimpotrivă! (Acordul - n.r.) Ne-a ajutat să restabilim echilibrele macroeconomice, iar în perioada următoare intrăm într-un ciclu de consolidare a echilibrelor macroeconomice. În mod cert, în momentul de faţă, pe fondul acordului pe care l-am avut cu UE şi cu FMI, România a ieşit în afara riscului unui derapaj. Ceea ce ne rămâne de făcut în continuare, este să consolidăm echilibrele macroeconomice deja regăsite, dar încă neconsolidate. Asta înseamnă în continuare responsabilitate în cheltuielile bugetare şi zero populism", a explicat preşedintele Traian Băsescu, întrebat de presa maghiară dacă acordul pe care România l-a încheiat cu FMI a ajutat ţara noastră sau a adâncit criza economică.
Băsescu a mai precizat că decizia României este să continue să rămână în acord cu FMI şi cu Uniunea Europeană. "Actualul acord îl vom finaliza în aprilie 2011 şi vom continua să rămânem în acord cu FMI într-un acord de precauţie", a spus el.