Opoziţia continuă să boicoteze şedinţele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Opoziţia continuă să boicoteze şedinţele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor

"Nu mai avem de ce (să participăm - n.r.), acum cu atât mai puţin decât altă dată, dacă Roberta în continuare insistă să conducă aceste şedinţe. Noi nu am pus o condiţie de neparticipare, ci am spus că nu putem fi de acord, atâta timp cât există o faptă sesizată de comisia juridică, de procuratură, există instituţii sesizate, iar persoana în sine, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, (...) se încăpăţânează să conducă. Această majoritate riscă totul, dar nu pentru Roberta Anastase, ci pentru păstrarea nedemocratică a puterii", a spus Duvăz.

El a precizat că grupurile PSD şi PNL din Parlamentul European vor sesiza acest for, cât şi Comisia Europeană, cu privire la modificările aduse Regulamentului şi "deficitului de democraţie" din Parlamentul României.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro