* peste 1.000 de bătrâni cu venituri sub 800 de lei și persoane fără adăpost beneficiază în prezent de tichete sociale pentru mese calde * valoarea ajutorului acordat fiecăruia din fonduri externe nerambursabile este de 180 de lei lunar * sute de tichete - mai mult de o treime - nu au putut fi distribuite în prima tranșă din diverse motive: refuz titular, neidentificare beneficiar ca urmare a schimbării domiciliului sau deces titular * lista beneficiarilor de tichete sociale pentru mese calde este actualizată lunar, cu sprijinul Casei Județene de Pensii și al SUPAFLC
"Gură de oxigen" oferită de Guvern celor mai săraci dintre săracii Brăilei.
Începând cu luna noiembrie 2020, Direcția de Asistență Socială a distribuit așa-numitele tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde destinate pensionarilor cu venituri de sub 800 de lei lunar, care au împlinit vârsta de 75 de ani și peste, precum și persoanelor/familiilor fără adăpost, inclusiv celor care au fost evacuate. Este vorba de un ajutor de 180 de lei lunar, constând în mese calde servite la unul dintre restaurantele afiliate. Prima tranșă de tichete sociale a fost distribuită de DAS pentru luna noiembrie 2020, însă din totalul de 1.123 carduri au fost distribuite doar 714, restul de 409 nefiind distribuite din diverse motive: refuz titular, neidentificare a persoanelor ca urmare a schimbării domiciliului sau deces titular. Vă prezentăm mai jos categoriile sociale care beneficiază de aceste ajutoare, precum și lista unităților economice care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde în municipiul Brăila.
Cine sunt beneficiarii tichetelor sociale pentru mese calde
Potrivit Serviciului de Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) - Primăria Municipiului Brăila, tichetele sociale pentru mese calde se acordă în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2 din OUG nr. 115/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate. Potrivit actului normativ, beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic, acordate din fonduri externe nerambursabile, persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii (maxim 800 lei). În cazul în care destinatarii finali beneficiază de mai multe indemnizații sau venituri din pensii aflate în plată, iar valoarea cumulată a acestora depășește valoarea indemnizației sociale pentru pensionari, aceștia nu beneficiază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde (este vorba de pensionarii aflați în evidențele Casei Județene de Pensii Brăila).
Potrivit directorului Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul PMB, Nicoleta Oancea, a doua categorie de beneficiari (destinatari finali) de tichete sociale sunt persoanele sau familiile fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate și familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială, respectiv ale Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor (SUPAFLC).
"În vederea emiterii tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde, Instituția Prefectului a centralizat la nivel de județ informațiile cu privire la destinatarii finali, pensionari aflați în plată în luna curentă, transmise de către Casa Județeană de Pensii, de către Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor și Direcția de Asistență Socială și a întocmit lista destinatarilor finali transmisă către structura responsabilă din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, în vederea emiterii cardurilor", ne-a precizat sursa citată.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă, în cadrul programului pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate acordat din fonduri externe nerambursabile, este de 180 de lei/lună. Potrivit legii, sumele vor putea fi utilizate în termen de cel mult 12 luni de la data alocării.
Tichetele sociale au fost distribuite pe raza Municipiului Brăila de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială în baza listelor cu destinatari finali întocmite conform informațiilor transmise de Casa Județeană de Pensii sau ale altor instituții. Pentru persoanele care nu au fost găsite la domiciliu, au fost lăsate invitații pentru a se prezenta să ridice cardul, pe baza actului de identitate, la sediul Direcției de Asistență Socială.
1.123 de beneficiari în prima tranșă de tichete sociale pentru masă caldă
Prima tranșă de astfel de tichete sociale a fost distribuită de către Direcția de Asistență Socială pentru luna noiembrie 2020, instituția având rolul de a distribui aceste carduri pentru mese calde pe raza municipiului Brăila, direct la domiciliul beneficiarilor. În momentul începerii distribuției de tichete, erau pe liste 985 de pensionari și 138 de persoane/familii monoparentale fără adăpost, listele fiind actualizate lunar.
Potrivit directorului DAS, din totalul de 1.123 carduri a fost distribuit un număr de doar 714, restul de 409 carduri nefiind distribuite din diverse motive: refuz titular, neidentificare a persoanelor ca urmare a schimbării domiciliului sau deces titular. Ca urmare a actualizării lunare, în luna ianuarie 2021 au mai fost emise și primite un număr suplimentar de 19 plicuri cu carduri pentru pensionarii deveniți eligibili în scopul distribuirii, respectiv au împlinit vârsta de 75 de ani sau veniturile din diferitele tipuri de pensii plătite prin Casa Județeană de Pensii sunt de maxim 800 lei.
Lista unităților afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde la nivelul municipiului Brăila se regăsește în documentele transmise odată cu cardul, de către Prefectură, cât și pe site-ul Sodexo (unitatea emitentă a cardurilor). Unitățile emitente ale cardurilor au obligația, conform legii, să selecteze unitățile afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde pe baza unor proceduri transparente și nediscriminatorii, astfel încât să acopere întreaga arie de beneficiari ai tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde. Totodată, unitățile emitente actualizează lunar sau la cererea Ministerului Fondurilor Europene lista unităților afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde. În funcție de preferințele personale, tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde se pot folosi numai în rețeaua unităților (restaurantelor) afiliate, pe baza actului de identitate.
Potrivit conducerii Direcției de Asistență Socială - PMB, la acest moment,
în municipiul Brăila acceptă tichete sociale, respectiv carduri pentru mese calde (conform comunicării Prefecturii Brăila) următoarele unități economice: "Bella Italia (Strada Plevna nr. 176, restaurant, bistro, cafenea); Hotel "Edy s Royal" (B-dul Independenței nr. 99, restaurant, bistro, cafenea); "Milion Vila Edy" (Strada Mihai Eminescu nr. 13); Restaurant "Bella Italia" (Strada Nicolae Grigorescu nr. 24), Pizzeria "Bella Italia" (Strada G-ral Eremia Grigorescu nr. 24), Pizzeria "Bella Italia" (Strada Mihai Eminescu nr. 90), "Bella Italia Express Vidin" (Calea Galați nr. 333, parter), "Scorpion Expert" (B-dul Dorobanților nr. 413), "Bistro Ciocârlia" (Calea Călărașilor nr. 305), Restaurant "Mircuma" (Strada G-ral David Praporgescu nr. 160), Restaurant "Siret" (Strada Siret nr. 1), "Gourmand - Pizza Station" (Strada Mecanizatorilor), "Aransky" (Strada Împăratul Traian nr. 21), Restaurant "Trei Rândunici" (Strada Siretului nr. 1), "Tinmatco" (Șoseaua Buzăului nr. 1), "Mamacita" (Strada Anton Pann nr. 1), "Gustos ca la bunica" (Strada Transilvaniei nr. 1) și "Yroczuzi" (Șoseaua de Centură nr. 6).
Tichetele sociale pe suport electronic nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar
Programul prin care Guvernul acordă tichete sociale pentru masă caldă persoanelor aflate în categorii vulnerabile - bătrâni cu venituri mici și persoane fără adăpost a fost reglementat prin OUG nr. 115 din 2020, în vigoare începând cu 17 iulie 2020. Guvernul a modificat acest act normativ prin OUG nr. 174/2020 (în vigoare din 16 octombrie 2020) ca să crească numărul potențialilor beneficiari. Concret, sunt eligibili să primească tichete pentru masă caldă persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari (800 lei) sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin Case teritoriale de pensii. În cazul în care aceștia beneficiază de mai multe indemnizații sau venituri din pensii, iar valoarea cumulată a acestora depășește valoarea indemnizației sociale (800 lei) aceștia nu beneficiază de tichete sociale pentru mese calde. Printre beneficiarii tichetelor se numără și persoanele/familiile fără adăpost, inclusiv cele care au fost evacuate și familiile cu copii fără domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale. Valoarea nominală a unui tichet social pentru masă caldă pentru beneficiarii Schemei naționale de sprijin pentru persoanele vârstnice și pentru persoanele fără adăpost este de 180 de lei pe lună. Tichetele nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar; ele pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea serviciilor de servire a mesei calde pentru care au fost emise. Totodată, se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pentru mese calde. Tichetele se alimentează lunar, exclusiv cu valoarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde acordate beneficiarilor. Contravaloarea tichetului social reprezintă venit neimpozabil, conform prev. art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit actului normativ, pentru destinatarii finali nedeplasabili, autoritățile administrației publice locale, inclusiv prin serviciile publice de asistență socială, sau unitățile afiliate unde își au domiciliul sau reședința destinatarii finali nedeplasabili au obligația de a asigura serviciul de transport al mesei calde la domiciliul acestuia.
Ce primesc, exact, de mâncare pensionarii și cei cu venituri foarte mici în baza acelor tichete de masă; ce se întâmplă cu tichetele de masă neridicate sau refuzate; care-i situația persoanelor nedeplasabile și cum se derulează operațiunea și în comunele din județ, în unul din numerele viitoare ale ziarului.