• în luna ianuarie, odată un intrarea în vigoare a OUG 1/2020 prin care se interzic detaşările din privat către stat, 154 de angajaţi ai ISJ Brăila au rămas fără loc de muncă • vorbim despre personal nedidactic şi auxiliar, adică îngrijitoare, muncitori, gardieni, şoferi sau contabili, fiind şcoli care au pierdut chiar şi 14 oameni • haosul creat de ordonanţa de urgenţă a dus la un “război” al declaraţiilor între actualul inspector şcolar general, prof. Viorel Botea, şi fostul şef al ISJ Brăila, prof. Cătălin Canciu • primul îl acuză pe Canciu că nu a ştiut să managerieze situaţia, spunând că pe parcursul celor 4 ani de mandat nu a organizat concursuri pentru a angaja oameni permanenţi pe posturile respective • în replică, Canciu a declarat că acest lucru nu era legal posibil, acuzându-l pe Botea că “bate câmpii” şi că nu cunoaşte legislaţia
O ordonanţă de urgenţă bună, prin care s-a dorit eliminarea “clientelei politice”, a creat haos în sistemul de învăţământ. Măsura a afectat în mod special personalul didactic auxiliar şi nedidactic, 154 de angajaţi din şcolile brăilene fiind puşi pe liber: contabili, administratori, femei de serviciu paznici sau şoferi. Astfel s-a ajuns la situaţii în care unele şcoli au rămas fără cinci, şapte sau chiar 14 angajaţi. Mai mult, Brăila se află pe primul loc în topul celor 10 judeţe afectate de aplicarea ordonanţei, la egalitate cu municipiul Bucureşti. Din 9 ianuarie, de la intrarea în vigoare a actului normativ şi până în prezent, activitatea în şcoli este îngreunată, iar nemulţumirile nu au întârziat să apară. S-a întâmplat şi recent, când un părinte s-a plâns într-o sesizare trimisă redacţiei că băile unei şcoli din municipiu au ajuns focare de infecţie. Unitatea şcolară respectivă a rămas cu o singură femeie de serviciu iar aceasta nu poate să asigure curăţenia în întreaga clădire. Chiar şi şcolile cu personal propriu, adică oameni angajaţi prin concurs, au avut de suferit, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila fiind nevoit să detaşeze personal de la unităţile cu mai mulţi angajaţi către cele care au rămas fără niciun muncitor.
Şcoli rămase fără angajaţi
OUG 1/2020 prevede interzicerea detaşărilor din mediul privat în cel de stat. Practic, prin acest act normativ ocuparea prin detaşare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice nu mai este posibilă decât cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, toate detaşările care nu întrunesc această condiţie au încetat de drept de la 9 ianuarie, fapt ce a dus la pierderea locurilor de muncă. La nivel naţional, conform calculelor realizate de Ministerul Educaţiei, aplicarea prevederii a dus la vacantarea a peste 1.200 de locuri de muncă, ceea ce reprezintă 1,53% din numărul posturilor didactice auxiliare şi nedidactice din sistemul de învăţământ preuniversitar, adică secretari, contabili, administratori, bibliotecari, laboranţi, informaticieni, paznici, mecanici, îngrijitori şi fochişti. Iar dacă 1,53% este un procent mic, în teren, mai ales la Brăila, realitatea arată altfel. În judeţul nostru au fost daţi afară 154 de oameni, adică aproape 13% din totalul posturilor vacantate în urma ordonanţei. Spre exemplu, Liceul cu Program Sportiv a pierdut 14 angajaţi care erau detaşaţi din privat, în special paznici. Un alt exemplu este Liceul Pedagogic care a rămas fără şapte oameni, la fel cum s-a întâmplat şi la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă”. Şi grădiniţele au fost afectate de prevederile ordonanţei, cum este cazul Grădiniţei nr. 1, care a pierdut toţi cei cinci angajaţi din rândul personalului nedidactic şi auxiliar.
Valeriu Partene, preşedintele Sindicatului “Învăţământ” Brăila, a criticat ordonanţa, mai ales că în textul iniţial aceasta stipula că detaşările din privat către stat încetează începând cu intrarea în vigoare a actului normativ.
“Din păcate suntem pe primul loc în ţară cu 154 de locuri ocupate prin detaşare din privat. Suntem un judeţ de mărime mică, avem un număr foarte mare de posturi disponibilizate şi un număr mare de oameni au rămas fără locuri de muncă. Dar nu asta este cel mai important. Grav este că foarte multe unităţi de învăţământ au rămas descoperite în ceea ce priveşte personalul didactic auxiliar şi nedidactic. Posturile au fost afectate de această ordonanţă 1/2020, deşi, iniţial, în textul ei era că încetează detaşările cu data prezentei. Numai că atunci când a apărut publicată în Monitorul Oficial a retezat tot. Ordonanţa nu e ok, iar în opinia noastră, faptul că am putut să acoperim nevoia de forţă de muncă prin această formulă de detaşare din privat a fost o chestiune salvatoare pentru că orice organizare de concurs impunea următoarea condiţie: cu încadrarea în alocaţia bugetară. Ori, este cunoscut faptul că alocaţia bugetară, pe formula finanţării per capita, nu este niciodată conform cu nevoile pe care le au unităţile de învăţământ. Spre exemplu sunt unităţi care termină alocaţia bugetară prin luna iunie, mai, cele care au un număr mic de copii. Avem un acord primit verbal de la ministerul Educaţiei că toate posturile afectate de ordonanţa 1/2020 vor fi scoase la concurs. Concursurile nu s-au putut până acum organiza pentru că încă nu avem fila de buget pentru anul 2020”, ne-a declarat Valeriu Partene. Altfel spus situaţia de dinainte de Ordonanţa cu pricina era o formă mascată de a fenta normele legale cu privire la alocaţia bugetară, deşi acei oameni tot cu bani de la stat erau plătiţi. În plus, a fost şi o “formulă” de a mai angaja ceva clientelă de partid.
Inspectorul şcolar general, prof. Viorel Botea, ne-a declarat că a vorbit la Ministerul Educaţiei pentru a demara mai devreme procedurile pentru organizare concursurilor, astfel încât acestea să înceapă imediat ce apare bugetul. De precizat că ISJ Brăila va aviza posturile cerute de şcoli pentru a fi scoase la concurs, iar de organizare se vor ocupa unităţile de învăţământ.
“Eu m-am trezit în faţa faptului împlinit. M-am trezit că şcolile nu au personal suficient nedidactic şi auxiliar. M-am trezit că sunt în mijlocul unei situaţii deosebite. Pentru mine este foarte clar că nu pot să stau aşa, că dacă se întâmplă o nenorocire, o epidemie de gripă, cine este vinovat? Inspectorul general. Le-am spus directorilor să înceapă să pregătească respectivele concursuri şi am început să le pregătim, cu proceduri, conform legii. În momentul în care fila de buget a apărut, în secunda doi am dar drumul la tot”, a declarat Botea.
Botea vs Canciu, “războiul declaraţiilor”
Subiectul vacantării celor 154 de posturi în învăţământul brăilean a fost abordat prima dată de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila la finalul lunii ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul instituţiei. Atunci, Viorel Botea a anunţat că a căutat soluţii şi a vorbit la minister pentru rezolvarea mai rapidă a haosului produs în urma adoptării actului normativ. Tot atunci acesta a declarat jurnaliştilor că erau persoane angajate prin detaşare din privat şi de 7 ani şi că din 2011 nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea acelor posturi. Acesta l-a acuzat pe fostul şef al ISJ Brăila, prof. Cătălin Canciu, că nu a făcut nimic în cei patru ani de mandat pentru a rezolva această situaţie critică. Ba mai mult, că a continuat să angajeze prin detaşare din privat în public.
“În 2010 n-am dat afară 250 de oameni pentru că am făcut lucrurile când trebuia să le fac. Acum, cineva, unii, cel puţin de 4 ani, dar şi de 7 ani, au angajat din privat în public oameni fără să se gândească că într-o zi acei oameni nu vor mai putea fi angajaţi. Şi cred că aceşti oameni, cel puţin în 4 ani, un manager al unei instituţii care se numeşte Inspectorat, trebuia să se gândească. Că n-avem bani, că nu ne permitem… cunosc acest subiect. Îl cunoaşte toată lumea. Poate 10, 20 de concursuri pe an şi nu se mai punea problema situaţiei dezastruoase pentru că este exact un 2010. 154 oameni au rămas fără loc de muncă şi nu din cauza OUG 1/2020 sau OUG 114/2018 care sunt date de două guverne diferite. Nu! Ci din cauza faptului că nu ne-a interesat şi nu ne interesează viaţa oamenilor (…) O lipsă de interes şi respect faţă de colegi şi faţă de oameni, în opinia mea. Şi nu în opinia mea, ci şi în opinia celor 154 de persoane care au rămas fără loc de muncă. Ce vină au avut acei oameni?”, a spus Botea în conferinţa de presă.
Întrebat de jurnalişti pe ce criterii se fac detăşările din privat şi de ce din 2011 nu s-a organizat niciun concurs pentru acele posturi, Botea a lăsat să se înţeleagă că cineva nu şi-a dorit acest lucru pentru ca oamenii de pe posturile respective să nu îşi piardă locurile de muncă.
Declaraţiile şefului ISJ Brăila l-au revoltat pe Cătălin Canciu, fostul inspector şcolar general, care ne-a declarat că legea nu i-a permis în mandatul său să organizeze concursuri pentru acele posturi. Acesta s-a referit în special la OUG 114/2018, prin care ocuparea unui post vacant nu putea fi realizată fără încadrarea în bugetul aprobat, iar o încălcare ar fi condus la sancționarea cu amenzi de până la 100.000 lei.
“În ultimii ani, bugetul şcolilor era insuficient la capitolul cheltuieli de personal. În tot mandatul meu, dar în 2018 şi 2019, şurubul s-a strâns atât de tare încât ne chemau la minister, în luna ianuarie, atunci când vorbeam de planul de şcolarizare şi începeau cu boldul să ne verifice. Şi dădeam cu subsemnatul, semnam angajamente, spuneam că respectăm legea astfel încât să nu creem alte cheltuieli legate de personal. Dar nu numai atât, legea te obliga să dai aviz, tu ca Inspectorat, şcolilor care doreau să organizeze concurs doar atunci când bugetul le permitea lucrul acesta. Altfel era ilegal. Iar dacă până la momentul respectiv mai aprobai, în cazuri extreme, unde era urgentă nevoie, odată cu apariţia oug 114/2018, cei care semnau primeau amenzi până la 1 miliard lei vechi, iar ministerul, mai ales că eu eram în situaţia cu demiterile, ne ameninţa că va face reclamaţii către Curtea de Conturi. Noi eram răspunzători de acest lucru, deci nu este de joacă. Doar două unităţi din 100 se încadrau în buget. Restul, în ultimul an, în 2019, nu se încadrau în buget iar eu am fost obligat să fiu foarte riguros din punctul ăsta de vedere”, ne-a declarat fostul şef al ISJ Brăila.
În urma conferinţei de presă de la finalul lunii ianuarie, într-o postare pe contul său personal de Facebook, Canciu a reacţionat la acuzaţiile aduse de Botea, spunând că nu cunoaşte legea şi numindu-l “aberant agramat”.
“De ce vine tocmai acum, după şase luni de la preluarea funcţiei cu astfel de acuzaţii, ţinând cont că am împărţit aproape egal amândoi funcţia de inspector şcolar general în anul 2019 şi când avea tot timpul din lume să repare ceea ce nu am fost eu în stare să fac? În primul rând, pentru că nu poate ataca PSD-ul, cel care a emis OUG 114 şi pentru că PMP-ul lui face parte din majoritatea de la Consiliul Judeţean Brăila, iar în al doilea rând, pentru că habar nu a avut de faptul că în sistem sunt colegi detaşaţi din privat, o modalitate paleativă, dar legală la OUG 114. Odată cu renunţarea la această ordonanţă s-a trezit cu lipsa personalului din şcoli, iar ministerul i-a pus în vedere să rezolve situaţia şi acum iese în stilul ce-l caracterizează să spună că în câteva zile rezolvă el problema ca un manager adevărat. Doar o glumă mincinoasă, pentru că legea trebuie respectată”, a scris Canciu pe Facebook.