"Oamenii au nevoie disperată de ajutor. Trebuie să îi ajutăm imediat. Ei spun deja că durează prea mult până când sosesc. Asigurarea unei distribuţii rapide este (...) prioritatea noastră imediată", a continuat aceasta la Manila la o zi după vizita sa la Tacloban, unul dintre oraşele cele mai afectate de taifun.
La şase zile de la trecerea unuia dintre cele mai puternice taifunuri care a atins uscatul, însoţit de rafale de vânt de peste 300 de kilometri pe oră şi valuri de cinci metri înălţime, criticile se multiplică în ceea ce priveşte livrarea întârziată a ajutorului către zone devastate unde supravieţuitorii oscilează între furie şi disperare.
La Tacloban, mii de sinistraţi privaţi de apă şi hrană încearcă să fugă obţinând un loc în unul dintre rarele zboruri care decolează, în timp ce ruinele oraşului sunt încă pline de cadavre, ridicând riscuri sanitare.