Consiliul a subliniat într-o declaraţie adoptată în unanimitate că preşedintele yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi "este autoritate legitimă" şi că "toate părţile şi toţi actorii politici din Yemen trebuie să-l susţină" pentru a "menţine ţara pe calea stabilităţii şi securităţii".
Potrivit unui oficial militar de rang înalt yemenit, care s-a exprimat marţi, "miliţii houthi au intrat în complexul (prezidenţial) şi jefuiesc arme din depozite". Un membru houthi, Ali Al-Bukhaiti, a confirmat pe pagina sa de Facebook că mişcarea Ansaruallah "a preluat controlul asupra complexului prezidenţial".
Confruntări armate au fost semnalate şi în apropierea reşedinţei preşedintelui, care se afla în interior împreună cu vizitatori.
Consiliul a făcut apel la încetarea focului şi la revenirea la dialog în vederea soluţionării neînţelegerilor. Secretarul general Ban Ki-moon s-a declarat "extrem de îngrijorat" de criza din Yemen.
Yemenul a devenit instabil după înlăturarea de la putere, în 2012, a fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh.