Omul si neomul politic al saptaminii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Omul si neomul politic al saptaminii

Reluind un demers inceput anul trecut, la fiecare final de
saptamina, ii vom evidentia pe politicienii sau persoanele cu functii
in administratia locala care s-au remarcat, din punctul nostru de
vedere, la modul pozitiv, dar si la cel negativ prin declaratiile sau
actiunile lor. Nu de alta, dar experienta ultimilor ani ne-a aratat ca,
in fiecare saptamina, sint comentarii sau fapte laudabile ale alesilor
nostri, dar si afirmatii sau actiuni de tot risul.

Florin Ionascu, inspector sef OJPC Braila

Florin Ionascu este primul oficial local care are curajul sa afirme raspicat ca se ia spaga pentru angajare in spitalele brailene, el precizind si o valoare orientativa: 1.000 de euro pentru angajarea unei asistente. Ionascu a mai spus ca unii asistenti nu fac injectia sau infirmierele nu schimba asternutul, pina nu li se baga cinci lei noi in buzunar si ca in toate spitalele brailene, pacientilor si apartinatorilor li se vorbeste urit. "Stiti cit se da spaga ca un asistent sa se angajeze la un spital? Va spun eu: stiu trei cazuri concrete in Braila, care au dat 1.000 de euro ca sa se angajeze. Asistentul nu face o injectie ca lumea sau nu schimba un cearceaf, daca nu i se baga 50.000 de lei vechi in buzunar. Eu discut foarte mult cu oamenii, au venit cunostinte de-ale mele care m-au intrebat daca am cum sa-i protejez fata de aceste aspecte din sistemul sanitar si le-am spus ca nu. Este chestie de DNA, de flagrant, trebuie sa te duci la politie si asa mai departe", a declarat la finele acestei saptamini, Florin Ionascu.

Doru Damian, consilier municipal

Consilierul local municipal Doru Damian a fost unul dintre alesii PSD care s-au remarcat, in aceasta saptamina, prin argumentele extrem de subtiri cu care si-a motivat votul, cind a fost vorba despre aprobarea achizitionarii corpului de cladire in care functiona, pina de curind, o parte din Teatrul "Maria Filotti". Damian a subliniat intruna - ca si colegii sai de partid - ca nu a votat impotriva achizitionarii teatrului, ci s-a abtinut, desi efectul abtinerii sale a fost exact acelasi ca al unui vot impotriva. In plus, Damian a vorbit despre faptul ca pretul i s-a parut enorm, desi exista o evaluare facuta de o firma specializata, care stabilise valoarea imobilului, iar suma respectiva a fost redusa, in urma unei negocieri; despre teama sa ca viceprimarul Tilea si-ar lua "bonusul" din aceasta afacere, desi n-a putut da nici un fel de argumente apropo de acuzatiile sale "subtile"; despre faptul ca acel corp de cladire ar fi facut obiectul unui litigiu, desi situatia juridica a acestuia a fost stabilita printr-o sentinta definitiva si irevocabila. Damian i-a asigurat pe ziaristi, miercuri, ca se exagereaza cu temerea ca teatrul va fi evacuat curind din spatiul respectiv, iar joi, conducerea institutiei deja primise solicitarea de evacuare din partea proprietarului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro