• vineri, la monumentul lui Mihai Eminescu din Grădina Publică a avut loc o manifestare dedicată zilei de naştere a Poetului naţional
Vineri, 13 ianuarie, de la ora 11.00, la monumentul poetului Mihai Eminescu din Grădina Publică Brăila a avut loc o manifestare culturală dedicată poetului naţional. Au fost prezenţi membri ai Clubului Seniorilor din Învăţământ Brăila, membri ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ''Regina Maria”, filiala Brăila, dar şi alţi brăileni care au vrut să participe la acest moment cultural din viaţa urbei. Sub genericul „Mihai Eminescu-poetul nepereche”, acţiunea organizată de Garnizoana Brăila, Cercul Militar şi Clubul seniorilor din învăţământul brăilean a marcat acest eveniment prin reliefarea unor momente de referinţă din viaţa Poetului naţional, prezentate de locotenent colonel în rezervă Adriana Alexe, şeful Cercului Militar Brăila, locotenent colonel în rezervă Cezar Postelnicu, prof. Gheorghe Calotă, dar şi prin recitarea unor poezii ale Poetului nepereche de către cei prezenţi la manifestare.