• evenimentul are loc joi, 5 decembrie, la Teatrul “Maria Filotti” • în aceeaşi zi, are loc dezvelirea plăcii dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu
Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, Ocrotitorul spiritual al Brăilei, Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează, patru zile la rând - cu sprijinul Protoieriei şi al autorităţilor locale - o serie de manifestări spirituale care să aducă speranţă în sufletele brăilenilor mari şi mici.
Astfel, în ziua de miercuri, 4 decembrie 2019, la ora 14.00, Moaştele Sf. Ierarh Nicolae şi ale Sf. Nectarie Taumaturgul vor fi aduse la Penitenciarul Brăila, pentru mângâierea celor aflaţi după gratii. La aceeaşi oră, reprezentanţii Arhiepiscopiei şi ai Protopopiatului vor vizita Centrul de detenţie pentru minori de la Tichileşti. Tot miercuri, la 16.30, sub genericul “Călători pe cărările sfinţilor”, are loc aducerea Sfintelor Moaşte pe traseul biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” - biserica “Sf. Nicolae”.
În ziua de joi, 5 decembrie 2019, la ora 10.00, are loc dezvelirea plăcii comemorative dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu. Evenimentul se va desfăşura la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, cu prilejul sărbătoririi Patronului spiritual al instituţiei de învăţământ.
Tot joi, la ora 11.30, la Teatrul “Maria Filotti”, are loc Festivitatea de premiere a olimpicilor de la Colegiul Naţional “Nicolae Băcescu”, de către Arhiepiscopia Dunării de Jos. Evenimentul are loc în prezenţa cadrelor didactice şi a elevilor prestigiosului colegiu brăilean.
În aceeaşi zi, la ora 15.00, parohiile brăilene vor oferi daruri bolnavilor aflaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă - Corpurile A şi B, acţiunea fiind organizată sub genericul “Sfântul Nicolae, ocrotitorul celor bolnavi”.
Programul manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul municipiului Brăila.
Marţi, 3 decembrie
- ora 1000 – daruri de „Moş Nicolae” – vizită la Grădiniţa „Familia”;
- loc de desfăşurare: Grădiniţa „Familia” din cadrul parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din mun. Brăila;
- organizator: Protoieria Brăila în cooperare cu parohia „Adormirea Maicii Domnului” ;
- ora 1130- Binecuvântarea spaţiului de recreere pentru copiii internaţi la secţia de chirurgie pediatrică a Spitalului Judeţean Corp B;
- loc de desfăşurare: Spitalul Judeţean de Urgenţă Corp B;
- organizator: Protoieria Brăila cu implicarea capelei „Sf. Spiridon” din cadrulSpitalului Judeţean Corp B;
Miercuri, 4 decembrie
- ora 1400 - Vizită la „Centrul de detenţie pentru minori” din Tichileşti.
- loc de desfăşurare: Centrul de detenţie pentru minori din Tichileşti;
- organizator: Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Protoieria Brăila.
- ora 1400 – Aducerea Sfintelor Moaşte la Penitenciarul Brăila.
- loc de desfăşurare: Penitenciarul Brăila ;
- ora 1630 – Procesiunea „Călători pe cărările sfinţilor” – aducerea Sfintelor Moaşte ale Sf. Ierarh Nicolae şi ale Sf. Nectarie Taumaturgul pe traseul dintre biserica „Sfinţii Arhangheli” şi biserica “Sfântul Nicolae” din municipiul Brăila.
- organizator: Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Protoieria Brăila, cu directa implicare a parohiilor din municipiul Brăila;
Joi, 5 decembrie
- ora 1000-1100 – Dezvelirea plăcii dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu.
- loc de desfăşurare: Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din mun. Brăila.
- ora 1130-1330 – Festivitatea de premiere a elevilor olimpici ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu”.
- loc de desfăşurare: Teatrul „Maria Filotti” din mun. Brăila.
- ora 1500 – program filantropic „Sfântul Nicolae, ocrotitorul celor bolnavi” – oferirea de daruri bolnavilor din spitalele brăilene;
- loc de desfăşurare: Spitalul Judeţean de Urgenţă – Brăila, Corpurile A şi B;
- organizator: Protoieria Brăila cu implicarea unor parohii şi capele sociale.
- ora 1700 – Slujba de priveghere închinată Sfântului Ierarh Nicolae;
- loc de desfăşurare: toate parohiile din mun. Brăila.
Vineri, 6 decembrie
- ora 800 – Vizită la Spitalul „Sf. Nectarie” - Veneţia Medical din municipiul Brăila.
- loc de desfăşurare: Spitalul “Sf. Nectarie” – Veneția Medical din mun. Brăila;
- organizator: Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Protoieria Brăila;
- ora 900 – Sfânta Liturghie închinată Sfântului Ierarh Nicolae.
- loc de desfăşurare: Parohia Sf. Nicolae din mun. Brăila;
- ora 1030-1200 – Serbarea Liceului „Nicolae Iorga”
- loc de desfăşurare: Muzeul Brăilei „Carol I”;