Mergi la conţinutul principal

Olimpicii de la “Bălcescu”, admişi la universităţi de top din Marea Britanie

• este vorba despre Radu Andrei, Miruna Bercariu, Gabriel Moise, Raluca Sbîrnea, Alex Tatomir şi Radu Pupezeanu • doi dintre ei au fost admişi la Cambridge, trei la Oxford, iar al şaselea a aplicat la cinci universităţi din Marea Britanie, fiind acceptat la patru dintre ele • toţi cei şase sunt din aceeaşi clasă şi toţi sunt premiaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale

 

Elevii brăileni au demonstrat, încă o dată, că sunt cei mai buni! Şase olimpici de la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” au fost admişi la cele mai bine cotate universităţi din Marea Britanie şi din lume, printre care Cambridge şi Oxford. La Cambridge au fost acceptaţi Radu Andrei (Ştiinţe ale Naturii) şi Miruna Bercariu (Drept), iar la Oxford au intrat Alex Tatomir (Ştiinţa Calculatoarelor), Gabriel Moise (Ştiinţa Calculatoarelor) şi Raluca Sbîrnea (Drept). Un alt coleg de-al lor, Radu Pupezeanu, s-a înscris la mai multe facultăţi şi a fost deja admis la University College London şi King’s College London. 

Toţi şase sunt elevi în clasa a XII-a A de la “Bălcescu” şi toţi şase sunt recunoscuţi pentru premiile obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale.

Radu Andrei este unul dintre cei mai sclipitori elevi ai Brăilei, aducând României cinci medalii internaţionale: 2014 - argint la Olimpiada de Astronomie; 2016 - aur la Olimpiada de Astronomie şi bronz la Olimpiada de Astronomie şi Astrofizică; 2017 - aur laOlimpiada de Fizică şi argint la Olimpiada de Astronomie şi Astrofizică. Pe lângă acestea, el mai are în palmares medalii de aur obţinute la concursuri internaţionale de fizică. Radu a aplicat şi pentru alte universităţi din afară, printre care Harvard, MIT, Standford, Yale sau Caltech.

Alex Tatomir este nelipsit de pe podiumul olimpiadelor de informatică, în competiţiile internaţionale acesta câştigând un argint la Balcaniada de Juniori din 2014, un bronz la Olimpiada de Informatică a Ţărilor Europei Centrale din 2016 şi un aur la Balcaniada de Informatică de anul trecut. Tot anul trecut el a câştigat medalia de aur la Turneul Internaţional de Informatică de la Shumen şi mai are în palmares medalii de aur obţinute la Romanian Master of Informatics. Alex a aplicat la cinci universităţi de top din Anglia.

Miruna Bercariu este premiată la olimpiadele de limba română şi limba germană. Ea a participat şi la naţionalele de istorie şi lingvistică, iar anul trecut a câştigat premiul II în semifinala Concursului de “Public Speaking”. Fiind pasionată de limba germană, Miruna este membru fondator al Asociaţiei “Jugendverein Brăila” (Asociaţia Tinerilor din Brăila), filiala a Asociaţiei Gutenberg Cluj. 

Gabriel Moise este recunoscut pentru premiile obţinute la olimpiadele naţionale de informatică şi matematică, concursuri la care participă încă din gimnaziu. El a adunat până acum un total de 11 medalii, şase la informatică (un aur, trei de argint şi două de bronz) şi cinci la matematică (una de aur şi patru de bronz). În anul şcolar precedent el a participat la trei naţionale: informatică, matematică şi lingvistică.

Raluca Sbîrnea deţine premii la olimpiadele de limba engleză. Anul trecut ea a făcut echipă cu Miruna şi a câştigat premiu II în semifinala Concursului Naţional de “Public Speaking”. Raluca s-a implicat în tot felul de proiecte, printre care enumerăm “Leader European” şi “Euroscola”.

Radu Pupezeanu a aplicat la cinci universităţi din Marea Britanie, fiind acceptat la patru dintre ele, printre care şi University College London (locul 7 în lume) şi King’s College London. Radu este premiat la olimpiadele de geografie şi s-a implică în multe proiecte extraşcolare.

Alţi elevi de la “Bălcescu” şi de la alte licee din Brăila au aplicat pentru facultăţi de prestigiu din afară şi aşteaptă rezultatele.  Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro