Adrian Andrici, unul dintre finanţatorii CS Universitatea Craiova, îi oferă lui Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea, suma de un milion de euro şi o cotă de 20 la sută din acţiunile unei viitoare grupări rezultate din fuziunea celor două cluburi.
Andrici i-a transmis o scrisoare deschisă lui Mititelu, în care face publică oferta pentru ca patronul FC Univeristatea să accepte fuzionarea celor două grupări, în scopul de "a pune punct războiului fratricid care a învrăjbit Craiova şi a îndepărtat mulţi suporteri de ambele echipe". Mititelu trebuie să dea un răspuns acestei oferte până la 1 decembrie.
Ofertă de nerefuzat?
"Vă oferim 20% din acţiunile clubului CS Universitatea Craiova - un procent egal cu al nostru, investitorii actuali. Restul de procente, 60%, vor fi listate la bursă în perioada imediat următoare. De asemenea, vă oferim suma de 1.000.000 de euro pentru a vă duce mai departe războaiele în care v-aţi angrenat şi pentru a oferi clubului liniştea de care are nevoie pentru a face performanţă, aşa cum cu toţii ne dorim. ştiţi la fel de bine ca noi că actuala dumneavoastră firmă nu mai poate fi salvată de la faliment, având, conform datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanţe, datorii în valoare de 173.818.533 RON (aproximativ 40 milioane euro), sumă care nu poate fi recuperată prin niciun plan de reorganizare financiară. Iar falimentul va însemna automat o nouă dezafiliere a echipei. În aceste condiţii, oferta noastră ni se pare mai mult decât corectă. Aşteptăm o reacţie din partea dumneavoastră până cel târziu la data de 1 decembrie 2013", se arată în scrisoare.
Primăria Craiova a decis să susţină înfiinţarea unei echipe care să participe în Liga a II-a începând din acest sezon, după ce negocierile cu Adrian Mititelu, finanţatorul formaţiei FC Universitatea Craiova, au eşuat. Cele două cluburi evoluează în Seria a II-a şi se află în conflict, iar mai multe glorii ale "Craiovei Maxima" au anunţat că vor susţine echipa cunoscută ca fiind a primăriei.