La Campionatele Naţionale de nataţie open de la Piteşti au participat şi trei înotători brăileni, toţi încă juniori, iar rezultatele au fost foarte bune.
Alin Artimon a cucerit trei medalii de argint, la 400, 800 şi 1500 m liber, sportivul pregătit de profesorul Valeriu Stoicescu reuşind să-şi realizeze şi baremul pentru Campionatele Europene de juniori în proba de 800 m.
Cea de-a patra medalie a delegaţiei brăilene, una de bronz, a fost obţinută de eleva profesoarei Laura Sachelarie, Maria Iancu, în finala probei de 800 m liber. Un alt înotător de la grupa Laurei Sachelarie, Octavian Ciocan, s-a numărat printre recordmenii competiţiei, el reuşind să corecteze recordul naţional la băieţi 16 ani, în proba de 800 m liber.