"Confirm faptul că îmi voi depunde candidatura la preşedinţia COSR, dar deocamdată nu am făcut-o oficial. Voi depune dosarul până la 29 aprilie", a spus Bellu pentru MEDIAFAX. El nu a dorit să facă alte declaraţii, precizând că îşi va motiva decizia după înregistrarea dosarului de candidatură.
Octavian Bellu a mai intenţionat să îşi depună candidatura la cea mai înaltă funcţie în cadrul COSR la algerile din 2008, dar a renunţat în cele din urmă deoarece a considerat că forul olimpic are nevoie de continuitate pentru a reuşi finalizarea proiectelor începute de Octavian Morariu în mandatul precedent.
Bellu a fost antrenor coordonator al echipei feminine de gimnastică a României din 1990 şi până în 2005. El a intrat în Cartea Recordurilor cu titlul de "cel mai de succes antrenor din lume", având în palmares 17 medalii olimpice de aur şi peste 280 de medalii la Campionatele Mondiale, la Campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice.
În perioada 2005-2006, Bellu a fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, după care, între 2006 şi 2009, a condus Agenţia Naţională pentru Sport şi a fost secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. Din 2009, el este directorul Academiei Olimpice de Excelenţă din cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Bellu a revenit la conducerea tehnică a lotului feminin de gimnastică la 1 iunie 2010.
Octavian Morariu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) în cadrul Adunării Generale a forului din 15 aprilie.
Morariu, în vârstă de 53 de ani, a decis să renunţe la şefia COSR pentru a se dedica activităţii din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic.