Pe Petru Vutcărău l-am abordat săptămâna trecută, imediat după finalul spectacolului "Sufletul. Puncte de veghere", pe care trupa brăilenilor de la "Maria Filotti" l-a jucat în cadrul Festivalului BITEI, când aplauzele spectatorilor din sala Centrului Cultural "Ginta latină" încă nu se încheiaseră.
- Bănuiesc că aţi mai văzut piese regizate de Radu Afrim până acum...
- Mai mult decât atât, am văzut spectacole ale Teatrului "Maria Filotti" din Brăila regizate de Radu Afrim.
- Şi cum vi s-a părut "Sufletul. Puncte de veghere", jucată acum, la Chişinău?
- Ca de obicei, sunt impresionat. E ceva extraordinar! Radu Afrim e tot timpul inedit. Chiar dacă are stilul său, tot timpul este inedit, vine cu surprize şocante, picante, cu surprize plăcute, foarte spectaculoase. Este un om în care teatrul cred că s-a născut. A pornit din el. Geme, musteşte de teatru. De fiecare dată când văd un spectacol de-al lui Radu Afrim am impresia că este inepuizabil în fanteziile lui, în căutările lui. E o lume infinită Radu Afrim şi mă bucur că a fost cu acest spectacol în festival. Publicul de la Chişinău îl iubeşte, îl aşteaptă. M-a bucurat o dată în plus echipa de actori de la Brăila, pe care îi cunosc şi îi iubesc nespus. Sunt extraordinari şi, deşi nu am fost acolo când s-a lucrat la această piesă, îl simt pe Radu Afrim... Senzaţia este că a fost pe aceeaşi lungime de undă cu ei şi că au respirat la fel. E un lucru îmbucurător că s-au găsit unii pe alţii şi că Radu, împreună cu aceşti actori, poate să... se spargă în figuri, în sensul cel mai frumos al expresiei. Am vrut iniţial să invit trei spectacole de Radu Afrim: două de la Brăila şi unul din Timişoara, dar, din păcate, nu s-a putut dintr-un simplu motiv banal: finanţele. Banii.
- Înţeleg că este din ce în ce mai greu să organizezi un festival de o asemenea anvergură...
- Ca peste tot în lume. Toată lumea vuieşte că peste tot, în Europa în special, festivalurile au de suferit în urma acestui cutremur financiar care ne zguduie pe toţi.
- Am văzut că în ultimii ani Festivalul BITEI s-a îndreptat şi către altceva decât teatrul. E o încercare de adaptare la criză? E mai uşor aşa?
- Nu, nu. Este o dorinţă de-a noastră mai veche să facem un festival al artelor scenice. Chiar dacă suntem la a noua ediţia a acestui festival, suntem la a doua în noua formulă. Acum am adus dansul. Probabil că la ediţia a zecea vom mai anexa ceva, încă un gen. Film sau arte plastice.
"Publicul din Brăila este devorator de teatru"
- Aţi dori să veniţi cu o piesă la Brăila?
- Da, cum să nu... Îmi amintesc publicul din Brăila. Am avut şi eu o relaţie cu acest public şi mi-l amintesc, foarte cald. Am jucat în câteva rânduri la Festivalul "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila". De fiecare dată ne-am simţit extraordinar în mijlocul acestui public, care este un public de teatru. Se simte că iubeşte teatrul, că este consumator de teatru, devorator de teatru, aş spune, în sensul frumos al cuvântului. Îi felicit pentru că au aşa un teatru, aşa o echipă de actori şi că alături de ei este şi Radu Afrim, care ştie să-i mânuiască atât de bine.
- Nu ştiu cum stau lucrurile în Chişinău, dar la Brăila este foarte mult public tânăr, sunt foarte mulţi elevi de liceu, lucru un pic neobişnuit chiar şi pentru celelalte teatre din România...
- Am remarcat asta şi cred că este un lucru extraordinar de bun. În mare măsură acest lucru cred că se datorează teatrului, care ştie să-şi aleagă repertoriul, să facă piese pe lungimea de undă a tineretului de azi. Pe gustul lor. Şi îi canalizează foarte foarte bine, după părerea mea. Nu le dă lecţii de teatru, dar vorbind pe limba lor îi familiarizează cu arta, cu frumosul, cu scena, cu templul ăsta, cum îi spunem noi. E un lucru frumos şi, în felul acesta, dacă se păstrează acest lucru, cred că publicul din Brăila nu va înceta niciodată să meargă la teatru. Se construiesc generaţii noi de spectatori...
- Dacă ar fi să facem un top cu piesele care s-au jucat în festival, care ar fi primele trei?
- Îmi este foarte greu să fac acest lucru. Sunt multe piese şi sunt diferite genuri ale artei scenice, aşa că îmi este foarte greu să fac un top acum. Până la urmă, cred că topul ar trebui să-l facă publicul spectator. Pentru că nu toate colectivele pe care le-am invitat sunt tocmai pe gustul meu. Nu eu am fost cel care le-a selectat. Am avut o echipă de selecţie formată din şapte personalităţi ale artei, ale culturii din Basarabia şi dânşii au fost cei care au dat verdictul. Bineînţeles că am avut şi eu un cuvânt de spus, dar, în mare, totuşi, decizia le aparţine. Sunt lucruri care mi-au plăcut foarte mult, altele mai puţin. În unele cazuri eram şi eu foarte obosit şi incapabil să văd normal un spectacol, ca un simplu spectator. Însă ştiu cu siguranţă că "Sufletul. Puncte de Veghere" mi-a plăcut extraordinar. În ziua de azi, în seara asta, în clipa asta, acest spectacol este în top, este primul. Mâine nu ştiu ce se va întâmpla...
"Teatrele, la ora actuală, suferă. Sunt lovite, sunt rănite şi sângerează"
- Aş vrea să schimbăm un pic registrul şi să vă întreb dacă există în momentul de faţă un pericol care să ameninţe teatrul...
- Sigur! Globalizarea asta idioată care încearcă să ne mănânce pe toţi. Puterea banului şi forţa lui de decizie în toate sferele loveşte crunt şi cu toată nemila şi duritatea în artă, în teatru. Ştiu foarte bine ce se întâmplă în teatrele din România, ce se întâmplă cu salariile actorilor şi nu numai ale actorilor, cu dotările pentru piese, pentru tot. Teatrele, la ora actuală, suferă. Sunt lovite, sunt rănite şi sângerează! Şi lucrul ăsta trebuie cumva oprit. Trebuie oprit! E o perioadă de rezistenţă a teatrului şi se dă o luptă din culise. Mulţi dintre spectatori nu ştiu, nu cunosc ce efort depun cei care fac teatru. Care fac un spectacol, care fac un festival... Lumea vine, se bucură şi, da, e frumos acest lucru. Dar trebuie să se ştie, trebuie să se bată clopotele că se loveşte în noi. Se loveşte dur! Se încearcă să ne pună în genunchi.
- Am aflat, de pildă, că în Republica Moldova un actor are un salariu undeva la 100 de euro.
- Da, cam aşa. Alţii şi mai puţin. Este umilitor! În primul rând se loveşte în demnitatea ta de artist. Ei încearcă să te umilească prin aceste salarii mizerabile care ne condamnă la o viaţă mizerabilă. Şi acest lucru te afectează nu atât material, cât spiritual. Încearcă să-ţi ştirbească din demnitatea ta de om, de cetăţean care ţi-ai ales în societate un loc unde vrei să aduci bucurie, lumină, lucruri frumoase. Eşti lovit! De ce?
- Sunteţi de acord să faceţi compromisuri pentru a depăşi cumva situaţia asta? Mă gândesc la aspecte comerciale inserate în teatru ori în acceptarea televiziunii ca nişă financiară pentru oamenii de teatru?
- Trebuie utilizate toate formele, toate metodele de rezistenţă, de luptă, inclusiv compromisurile. Dar, în ultimă instanţă, vinovaţi de tot ce se întâmplă sunt demnitarii idioţi şi tâmpiţi, care nu fac altceva decât să alerge după putere şi bani. Iar în goana asta dementă, calcă în picioare tot, strivesc totul. Atunci când aplaudă o piesă de teatru sau când vin în sală la o premieră şi, vezi Doamne, urcă în scenă şi ne zic câteva cuvinte frumoase sunt atât de falşi... Îţi vine să-i scuipi de-a dreptul! Să-i scuipi! Să-i scuipi pentru că sunt nişte făţarnici. Sunt ipocriţi. Nişte farisei de-a dreptul. Şi unde vin ei să facă teatru de prost gust? Aici? Aici, unde îi vedem ca la doctor, ca la o radiografie?! Ochiul actorului are simţul adevărului şi falsul iese la iveală oricât l-ar ascunde un tâmpit de demnitar care vine să zâmbească fals, să-ţi strângă mâna, transpirat şi râgâind...
- Şi ce e de făcut? Credeţi că există o soluţie culturală la problemele cu care ne confruntăm? Ne putem salva prin cultură?
- Bineînţeles! Prin cultură, prin dragoste şi credinţa în Dumnezeu. Asta cred eu. Doar atât, asta ne mai poate salva. Şi trebuie să rezistăm. Nu avem de ales, nu avem alternative. Trebuie să mergem înainte orice s-ar întâmpla.
