"Observator, între DA şi NU" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Observator, între DA şi NU"

Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila doreşte să se implice în observarea desfăşurării referendumului naţional pentru demiterea sau repunerea pe funcţie a preşedintelui suspendat, motiv pentru care a demarat proiectul "Observator, între DA şi NU". Scopul acestui proiect este de a fi garantul unui referendum corect, lipsit de incidente, tentative de fraudare sau de manipulare a celor ce urmează să-şi exercite în mod liber şi democratic opţiunea personală. În acest sens, APD Club Brăila şi-a propus să demareze o campanie de colectare de fonduri, în vederea asigurării resurselor financiare necesare susţinerii proiectului. În funcţie de fondurile colectate şi de cetăţenii voluntari care vor dori să se implice în monitorizarea procesului electoral, se va stabili planul de acţiune pentru data de 29 iulie 2012.
"Având în vedere experienţa şi aprecierile pozitive dobândite în anii anteriori, considerăm şi de această dată oportună prezenţa în mijlocul procesului electoral a observatorilor Asociaţiei Pro Democraţia Club Brăila, pentru ca niciuna dintre părţile implicate în eveniment - partide aflate la guvernare, cele din opoziţie şi, nu în ultimul rând, cetăţenii - să poată contesta sau afirma că, în judeţul Brăila, referendumul a fost viciat prin posibile fraude. Depinde de noi toţi, prin atitudine, angajament, seriozitate, legalitate, să ne dovedim şi să dovedim că drumul pe care mergem împreună este cel bun, cel al democraţiei autentice", a declarat Viorel Grosu, preşedintele APD Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro