* de săptămâna viitoare, cel mai probabil, ambele spații care sunt frecventate în mod normal de foarte mulți vizitatori vor fi închise pentru câteva săptămâni, așa cum s-a întâmplat și în primăvară, pe perioada stării de urgență
În acest sfârșit de săptămână, brăilenii vor mai putea merge la oborul de vechituri de pe Șos. Râmnicu Sărat și în târgul de păsări din Piața Mare. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că ambele spații rămân deschise în această duminică. De săptămâna viitoare, după instituirea noilor restricții prin care se încearcă împiedicarea răspândirii virusului SARS-COV-2, cel mai probabil cele două spații frecventate duminical de foarte mulți brăileni vor fi închise pentru o perioadă de câteva săptămâni. O măsură similară a fost luată și astă primăvară, când a fost instituită starea de urgență.
Până la apariţia actualei pandemii, târgul de vechituri de la marginea Brăilei a funcţionat neîntrerupt de zeci de ani, fiind un veritabil punct de atracţie pentru mii de localnici care mergeau acolo în fiecare duminică dimineaţă să caute chilipiruri sau pur şi simplu să socializeze. La oborul brăilean veneau numeroase persoane din judeţele învecinate, unii pentru a vinde diverse mărfuri la mâna a doua, alţii pentru a “vâna” tot felul de lucruri din sfera lor de interes.
Şi piaţa de păsări constituie o adevărată atracţie duminicală pentru crescătoriii de porumbei sau tot felul de alte specii, mai mult sau mai puţin rare.