La vremea aceea, diavolul a semănat ură între cei doi prieteni, încât nici nu mai doreau să se vadă la faţă. După un timp, Nichifor şi-a venit în fire şi a trimis câţiva prieteni la preotul Sapriciu, ca să-l roage să-l ierte. Pentru că nu a primit iertarea, Nichifor a mers şi, căzând la picioarele lui, i-a spus: "Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul!". Sapriciu nu i-a acordat nici de data aceasta iertare, iar Nichifor a plecat ruşinat.
Din cauza prigoanei împotriva creştinilor, preotul Sapriciu a fost prins şi condamnat la moarte prin decapitare. Fătă teamă, Nichifor a alergat iarăşi la el, ca să-şi ceară iertare. Prigonitorii i-au spus: "Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată, acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Ce trebuinţă îţi este să te împaci cu cel ce va muri de îndată?" Dar Sapriciu nu l-a iertat. De aceea, Dumnezeu a luat darul Său de la el şi îndată preotul s-a lepădat de Domnul. Sapriciu a ales să nu fie ucis, făgăduind că va jertfi zeilor.
Văzând Nichifor că Sapriciu s-a lepădat de Hristos, a început să strige către călăi: "Eu sunt creştin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Sapriciu s-a lepădat! Tăiaţi-mă pe mine în locul lui". Călăii n-au îndrăznit să-l ucidă fără voia dregătorului şi toţi se mirau că de bunăvoie se dă morţii, strigând: "Sunt creştin şi zeilor voştri nu mă închin şi nu le voi jertfi".
În urma acestei mărturisiri, Nichifor a fost executat în locul lui Sapriciu.
