Teodor Stratilat a vieţuit şi a pătimit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Pentru că a refuzat să aduca jertfe idolilor, a fost lovit şi supus la multe chinuri. După cinci zile de temniţă, Teodor a fost răstignit asemenea Domnului Hristos: i-au fost pironite mâinile şi picioarele, iar trupul i-a devenit ţintă pentru tinerii arcaşi. Noaptea, însă, îngerul Domnului l-a coborât de pe cruce şi l-a vindecat în chip minunat. În urma acestei minuni, mulţi păgâni au crezut şi au trecut la creştinism. Mai apoi, Sfântului Teodor i s-a tăiat capul, din porunca împăratului păgân Liciniu.
Înaintea muceniciei sale, Sfântul Teodor a lăsat următoarea poruncă, în testamentul pe care i l-a dat lui Varus, ucenicul său: "În Evhaita să îngropi trupul meu, în pământul strămoşilor mei!"
Sfântul Anastasie din Sinai a scris mai apoi despre o minune a icoanei Sfântului Teodor. În oraşul Karast de lânga Damasc, se afla o biserică închinată Sfântului Teodor Stratilat. Când saracinii (arabii) au cucerit Damascul, un grup s-au instalat în biserică, cu nevestele şi copiii lor. Acolo, într-o frescă, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Unul dintre saracini a tras cu sageata şi a lovit chipul sfântului în faţă. De îndată, din chipul sfântului a început sa curgă sânge; curând, toţi saracinii aceia au pierit în biserică.
