Toţi au fost trimişi de către Patriarhul Ierusalimului ca misionari în acele ţinuturi păgâne, ca să aducă lumina Evangheliei. Ei au sfârşit prin a-l proslăvi pe Hristos, fiind martirizaţi, ucişi de mâinile necredincioşilor evrei, greci şi sciţi. După ce Vasilevs l-a înviat pe copilul conducătorului din Cherson, a fost ucis de păgâni. După moartea sa, au venit în Cherson episcopii Evghenie, Agatodor şi Elpidie. Şi aceştia au fost ucişi de păgâni, tot în ziua a şaptea a lunii martie. Efrem a fost omorât prin decapitare. Episcopul Eterie a cerut ajutor de la împăratul Constantin cel Mare şi a reuşit să-i alunge pe păgâni, dar a fost omorât pe când mergea la Bizanţ ca să-i mulţumească impăratului pentru ajutor.
Când ultimul dintre mucenici, Capiton, a fost uns episcop pentru sciţii cei sălbatici, aceştia au cerut un semn ca să-l poată crede. L-au pus să intre într-un cuptor de foc, zicându-i că vor crede doar dacă va ieşi viu din el. Cu rugăciune fierbinte şi credinţă mare, însemnându-se cu Semnul Sfintei Cruci, episcopul a intrat în foc şi a rămas în acel cuptor vreme de un ceas, fără să i se întâmple nimic. În urma acestei minuni, sciţii au strigat: "Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor, mare şi puternic, Care îi apără pe robii Lui de flăcări"! Toata cetatea şi împrejurimile au primit Sfântul Botez. După un timp, însă, păgânii l-au înecat în râul Nipru.