Primul contact cu lumea monahală l-a avut la "Schitul lui Zosin". Sfântul Ierarh Varlaam a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1632 - 1653. Dintre realizările sale ca mitropolit amintim: dreptul preoţilor de a fi judecaţi numai de instanţele bisericeşti; zidirea la Iaşi a Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, în care a aşezat, în anul 1641, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol; sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640; s-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iaşi, din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului; a tipărit "Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari" (1643), care este şi prima carte românească tipărită în Moldova.
Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, printre cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. El a trecut la cele veşnice către sfârşitul anului 1657.