În ciuda persecuţiilor lui Diocleţian şi a faptului că în Nisibis îşi aveau sălaş o mulţime de religii păgâne, Sfântul Efrem Sirul a crescut într-o atmosferă creştină autentică. Din imnele sale se poate trage concluzia că părinţii săi erau amândoi creştini. Sfântul Efrem a crescut sub îndrumarea Sfântului Iacob, primul episcop din Nisibis, ales în anul 308. A fost botezat de tânăr şi apoi hirotonit diacon. Înzestrat cu darul lacrimilor şi cu un mare talent (poezia) pe care l-a pus în slujba Lui Dumnezeu, Sfântul Efrem şi-a început, astfel, lucrarea de conducere a oamenilor către Hristos.
După ce oraşul său a scăpat de trei asedii ale perşilor (Sfântul Efrem punându-le pe seama rugăciunilor Sfântului Iacob), nevrednicul de pomenire împărat Iulian Apostatul a fost silit să încheie o pace ruşinoasă prin care cedează Nisibisul perşilor, în urma unei campanii militare dezastruoase. Efrem Sirul s-a refugiat în Edessa, unde a şi trecut la Domnul, în 373 sau 379. Asta după ce, mai întâi, s-a întâlnit cu Sfântul Vasile cel Mare, într-o călătorie la Cezareea Capadociei.
De la Sfântul Efrem Sirul ne-au rămas peste 400 de imne. Ne-a lăsat, de asemenea, predici, precum şi câteva scrieri teologice. Cu siguranţă, cea mai cunoscută scriere a sfântului este rugăciunea care îi poartă numele şi care se rosteşte în slujbele Bisericii din Postul Mare. În ea simţim fără putinţă de tăgadă duhul plin de smerenie şi dragoste al celui pe care îl cinstim ca pe unul din marii poeţi trăitori ai Bisericii de Răsărit.
