La acea vreme, Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul creştin, a prăznuit împreună cu iubitorii de Hristos şi i-a învăţat adevărata credinţă. Soldaţii împăratului au înconjurat biserica şi nu au mai permis nimănui să iasă afară; trimisul împăratului a intrat în sfântul lăcaş şi le-a spus creştinilor că însuşi împăratul îi sfătuieşte să jertfeasca idolilor, în caz contrar vor fi arşi de vii.
Atunci, arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeieşti, a întărit mulţimea şi i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu. El le-a amintit creştinilor de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. Toţi cei prezenţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au voit cu ravnă să răspundă dumnezeieştii chemări. Când episcopul a aflat aceasta, s-a grăbit de i-a botezat pe catehumeni şi i-a împărtăşit pe creştini cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine.
Soldaţii au aprins lemnele aşezate din timp. Potrivit tradiţiei, douăzeci de mii de oameni au dobândit atunci cununa muceniciei, înălţând cântări de laudă Lui Dumnezeu pe când erau arşi de vii, la anul 302 d.H. Prin mila Lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. Astfel, episcopul i-a adus şi pe alţii la Hristos şi, după ce a fost torturat fără milă, s-a mutat la Domnul.
