A fost adus în Ţara Românească în jurul anului 1690, de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu. Antim a fost numit conducătorul tipografiei de la Bucureşti în anul 1691, iar în 1696 a fost ales egumen al Mănăstirii Snagov. Acolo a întemeiat o nouă tipografie. În anul 1705, Antim Ivireanul a fost uns episcop al Râmnicului, iar în 1708 mitropolit al Ţării Româneşti.
Ierarh erudit, Antim a tipărit 30 de cărţi în limba greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. În total, a scos de sub teascuri 63 de cărţi, tipărite la Bucureşti, Snagov, Râmnic şi Târgovişte. "Didahiile" (28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale la diferite sărbători) l-au făcut să fie considerat cărturarul care a vorbit cea mai frumoasă limbă română dintre toţi cărturarii epocii.
Acuzat pe nedrept că ar fi avut legături cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva domnitorului Nicolae Mavrocordat şi a turcilor, Antim Ivireanul a fost arestat. Patriarhul ecumenic de atunci l-a caterisit şi l-a condamnat la exil în Muntele Sinai. Turcii care îl duceau pe mitropolit spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul său a fost aruncat în râul Tungia, un afluent al Mariţei, lângă Adrianopol.
Propunerea canonizării mitropolitului Antim Ivireanul a fost făcută încă din şedinţele Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916. Mai târziu, pe 8 martie 1966, patriarhul ecumenic Athenagoras a ridicat sentinţa nedreaptă de caterisire a ierarhului român. Totodată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Antim Ivireanul, ierarh şi cărturar, în rândul sfinţilor, pe 21 iunie 1992.
