Acolo, a fost hirotonit preot de către Pravliu, patriarhul Ierusalimului şi i s-a încredinţat spre pază cinstitul lemn al Crucii Lui Hristos. După un timp, Dumnezeu i s-a descoperit, spunându-i: "Dă-mi Mie visteria - adică lemnul Crucii - pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoţesc cu o mireasă cu adevărat săracă. Iar tu, luând-o, s-o împodobeşti, ca să-şi uite sărăcia cea dintâi".
Era chemarea sa la treapta de episcop în cetatea Gaza, un loc cu multe altare păgâne. Până la Sfântul Porfirie, nimeni nu a putut să cureţe cetatea Gaza de păgânism.
Auzind că vine Porfire în ţinutul lor, păgânii din Gaza i-au pus spini şi gunoi, au săpat gropi, au făcut fum necurat, ca să-l întoarcă din cale. Tot ce se întâmpla rău în cetate era pus pe seama venirii sale. Sfântul însă le răspundea prin minuni. Porfirie a cerut ajutor de la împăratul Constantinopolului şi de la Sfântul Ioan Gură de Aur, ca să risipească templele păgâne. Împărăteasa Eudoxia i-a trimis atunci bani ca să ridice o biserică.
Porfirie a distrus cele opt temple idoleşti vestite din Gaza, închinate Soarelui, Venerei, lui Apolo, Proserpinei, Ghecavei, lui Ieron, Fortunei şi lui Marnas, iar în locul unui altar dedicat zeilor a construit o biserică. Aşa a umplut Sfântul Porfirie cetatea Gaza de slavă dumnezeiască, trecând la cele veşnice în anul 420 d.H.
