Aceştia erau din Cezareea Palestinei şi s-au mutat la Domnul la anul 308, în urma persecuţiilor împăratului Diocletian. Pamfil era preot al cetăţii şi se ocupa cu îndreptarea textului Noului Testament, corectând greşelile făcute de copişti. El însuşi copia Sfânta Scriptură şi o dădea credincioşilor. Al doilea sfânt din cei 12 a fost bătrânul diacon Valentin, care ştia Sfânta Scriptură pe de rost. Cel de-al treilea, Pavel, fusese aruncat în foc pentru credinţă, în timpul unei persecuţii anterioare.
După ce au fost supuşi la torturi de către guvernatorul Urban, aceşti sfinţi au stat în temniţă doi ani, până a ajuns guvernator Firmilian. Au mai fost întemniţaţi cu ei cinci fraţi care se născuseră în Egipt şi care se întorceau în ţara lor, după ce fuseseră siliţi să muncească în minele din Cilicia. La porţile Cezareei, cei cinci au recunoscut că sunt creştini şi au fost duşi la judecată. Întrebaţi fiind care le sunt numele şi din ce neam se trag, creştinii au răspuns: "Numele păgâne date de maica noastră le-am lepădat şi ne-am numit Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil şi Daniil". "Care este patria voastră?" li s-a spus. Iar ei au răspuns: "Ierusalimul de Sus".
După aceasta, cei opt mărturisitori au fost scoşi din temniţă şi decapitaţi. După ei, a fost ucis tânărul Porfirie, care a încercat să îngoape trupurile mucenicilor. Prigonitorii l-au îngropat de viu; la fel pe Seleuc, care fusese ofiţer şi care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor. Tot atunci au dobândit cununa muceniciei Teodul şi Iulian, care, la înmormântarea mucenicilor, au sărutat sfintele moaşte.
